sâmbătă, 23 mai 2020

Proiectant pentru A13-Autostrada Brașov-Bacău


  • Asocierea Search Corporation&Primacons Group va întocmi Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic


Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR), a semnat cu Asocierea Search Corporation&Primacons Group contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic de execuție pentru Autostrada Bacău-Brașov.
Contractul este finanțat prin fonduri europene și trebuie finalizat în 30 de luni (18 luni pentru studiul de fezabilitate, 8 pentru proiectul tehnic de execuție și 4 pentru asistență tehnică la finanțare și achiziții). Câștigătorii licitației au concurat cu Ingineria Especializada Obra e Industrial și cu societatea TPF Inginerie.

Valoarea estimată a contractului este de peste 20 de milioane de lei, fără TVA.

„Moldova are nevoie de autostradă, iar guvernul liberal știe asta! – a scris pe pagina sa de Facebook PNL Bacău. Doar prin conectarea la Ardeal și la Vestul Europei Moldova are o șansă de dezvoltare. Noi nu desenăm autostrăzi pe hârtie! Noi gândim variante pentru oameni!”.
Inițiativa de a susține realizarea acestui obiectiv de infrastructură este revendicată, însă, de PSD Bacău și a fost anunțată încă de anul trecut. „Cei de la PNL Bacău – scriu ei pe propria pagină de Facebook - nu ratează nicio ocazie pentru a se umple de ridicol: după ce au votat în Parlament pentru autostrada ieșenilor (A8 Tg. Mureș - Iași) și au votat împotriva ministrului băcăuan al Transporturilor care a făcut posibilă A13 (Lucian Șova), Palăr și ai lui se împăunează cu proiectele guvernării social-democrate. Altele n-au!!! Guvernul Orban a avut de îndeplinit o simplă formalitate pe licitația începută de noi, dar de acum încolo are ocazia să susțină A13 Bacău-Brașov astfel încât peste doi ani lucrările de execuție a autostrăzii să poată fi scoase la licitație. Dacă le pasă cu adevărat de Moldova, să susțină cu toată puterea A13, chiar dacă acest proiect este unul creat de PSD și de guvernul său.”

Semnarea inițiativei „#Susțin A13”, la Onești
Primul primar din județ care a semnat inițiativa de susținere pentru A13 a fost edilul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc. „Este știut - spune primarul - că infrastructura este principalul criteriu în alegerea de către investitori a unei noi destinații pentru extindere. De aceea, consider că această autostradă va aduce beneficii importante la nivel regional, creșterea gradului de accesibilitate fiind cel mai important factor în dezvoltarea economică regională și, în egală măsură, a comunităților locale. Îmi doresc ca investițiile în infrastructura Oneştiului să continue și să se intensifice datorită A13, deoarece Oneștiul are experiența unor investiții private realizate în ultimii ani și ar putea fi primul municipiu din județul Bacău beneficiar direct al acestui proiect de mare anvergură”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu