joi, 26 martie 2020

S-a redeschis Adăpostul de noapte din Onești


Direcția Generală de Asistență Socială (DGAS) Onești a redeschis Adăpostul de noapte din Centrul Social Slobozia. Cu sprijinul Poliției, Detașamentului de Jandarmi și Serviciului Public de Poliție Locală, în municipiu vor fi identificate persoanele fără adăpost, iar cele cu domiciliul în Onești vor fi aduse în adăpost.

Persoane fără adăpost care au domiciliul pe raza altei unități administrativ-teritoriale vor fi găzduite acolo în limita locurilor disponibile. După identificarea adăposturilor constituite la nivelul localităților de unde provin cei fără domiciliu în Onești, ei vor fi relocați acolo.
„Dacă aveți cunoștință despre astfel de persoane – spune primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc -, vă rog să informați DGAS la numărul de telefon 0755.615.910, număr la care pot apela și persoanele în vârstă de peste 65 ani, fără susținători sau altă formă de ajutor din municipiul Onești, în vederea solicitării sprijinului specializat de procurare alimente de bază sau medicamente”.
În Onești, continuă și dezinfectarea străzilor, a spațiilor publice, a locurilor de joacă și a trotuarelor, pe zone programate zilnic. Joi, 26 martie, s-a dezinfectat în zonele Lanul Gării, Cireșoaiei, Pajura, Republicii și Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu