Compania Dedeman,
lider național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor
interioare, cu capital integral românesc, va inaugura, vineri, 6 martie,
magazinul din Slobozia, al 51-lea din rețeaua proprie și primul inaugurat în
2020.
Investiția a ajuns la circa 11 milioane de euro, iar complexul comercial ocupă peste
39.000 mp. Aproximativ 12.500 mp sunt ocupați de magazin, iar restul terenului
este dedicat spațiilor verzi, zonei de recepție a mărfii și parcării spațioase,
cu 226 de locuri.
Dedeman Slobozia primește în echipă 147 de
salariați, care au urmat un amplu program de pregătire pentru a putea răspunde
tuturor solicitărilor cu soluții eficiente și sfaturi de specialitate.
Noul magazin oferă un ambient prietenos și
are raioane organizate intuitiv, în care se vor afla peste 45.000 de produse
pentru casă și grădină. Aproximativ 84% dintre acestea provin de la producători
români.
Magazinul este prevăzut și cu un showroom
de mobilă de 800 mp și cu unul dedicat mobilierului de baie și gamei de gresie
și faianță, desfășurat pe 570 mp, dar și cu o seră de 1.500 mp.
Gama variată de produse este completată de
servicii adiționale precum soluțiile de finanțare, serviciul de proiectare băi
și bucătării, de mixare vopsele sau de confecționare perdele. Totodată,
clienții au posibilitatea de a opta pentru livrarea mărfurilor achiziționate la
domiciliu.
Pe lângă facilitățile puse la dispoziție prin
intermediul magazinului online și al aplicației mobile, mai nou clienții se pot
inspira și din proiectul Dedesign (dedesign.dedeman.ro), care prezintă încăperi
complet amenajate și decorate în stilurile clasic, modern, multicolor sau
glamour, exclusiv cu produse din magazinele Dedeman.
„Fiecare magazin
inaugurat reprezintă un motiv de bucurie și de mândrie pentru noi, deoarece ne
aduce cu un pas mai aproape de îndeplinirea dorinței noastre de a fi prezenți
în toate județele țării, mai accesibili pentru toți clienții noștri.”
Dragoș Pavăl, președintele
companiei Dedeman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu