Tivadar Runtag a fost numit
director general al societății Chimcomplex Borzești, potrivit unui anunț
transmis la sfârșitul săptămânii la Bursa de Valori București. Fostul director executiv,
Dumitru Coman, a preluat funcția de director tehnic.
Conform profilului personal de pe LinkedIn,
Tivadar Runtag a fost, din octombrie
2015 până în ianuarie 2020, CEE Cluster Manager la Prista Oil, iar între 2012 și
2014 a fost sales excellence manager la OMV, în Ungaria. Între 2011 și 2012 el
a fost commercial road transport manager al OMV Petrol Ofisi în Turcia. Tivadar
Runtag a fost și director al diviziei comerciale a OMV Petrom, în România.
Anterior, el a lucrat timp de 14 ani, la compania Shell, divizia din Ungaria.
Chimcomplex este unul din cei mai importanți fabricanți
de produse chimice din România. Compania operează cel mai mare combinat chimic
din România, care are două sucursale, la Onești și la Râmnicu Vâlcea. Cu peste
2.000 de angajați și 60 de ani experiență, produce și comercializează produse
clorosodice, cloruri anorganice, solvenți organici, mase plastice, alchilamine
produse de sinteză organică și gaze tehnice, dar și alte soluții care
contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților și industriilor. În 2019
compania a înregistrat o cifră de afaceri de 1,03 miliarde de lei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu