Sâmbătă, 14 decembrie, Clubul de Șah
„Balta Albastră”, în colaborare cu pensiunea cu același nume din comuna Letea, a
dat startul în concursul de șah activ „MEMORIAL DORU MIRON‟, ediția a II-a. Concursul
va avea loc în zilele de 14 și 15 decembrie și face din Bacău o veritabilă
capitală a acestui sport al minții.
Turneul de la Bacău este omologat
FIDE și se desfășoară sub egida Federației Române de Șah. Turneul este de tip
Open General pentru sportivi cu ELO sub 2.250. în sistemul elvețian, cu nouă
runde, ritm de joc 15’ + 12’’, începând cu prima mutare.
Premiile acordate de organizatori
sunt de 3.000 de lei.
La ediția precedentă, din 2018,
câștigată de Victor Romcovici, au participat peste 60 de șahiști din România și
Republica Moldova.
Doru Miron, cel în memoria căruia se desfășoară turneul de la Bacău, a
fost un reputat profesor universitar și un șahist de excepție. A început să
practice acest sport în anii studenției, iar performanțele sale i-au adus
titulatura de „jucător de categoria I”, legitimat la Federația Română de Șah.
Doru Miron a fost și membru fondator al Clubului de Șah „Balta Albastră”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu