Centrul
de Cultură „George Apostu” a găzduit, la sfârșitul săptămânii abia încheiate
tradiționala Expoziție a tinerilor arhitecți care au dobândit în perioada
2017-2019 drept de semnătură pe propriilor lucrări și au fost înscriși în
Tabloul Național al Arhitecților din România. Evenimentul a fost organizat de
Filiala Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecților din România (OAR) și este o
inițiativă unică în țara noastră.
Tinerii
arhitecți au expus, cu acest prilej, panouri cu principalele lor lucrări.
Filiala OAR le-a înmânat „Certificatul de membru al OAR”, care atestă și
dreptul de semnătură. „OAR – scrie pe un asemenea certificat – este organizație
profesională cu
personalitate juridică, de drept privat, apolitică și de
interes public, autonomă și independentă, care atestă arhitecților dreptul de
semnătură, reprezintă și ocrotește la nivel național și internațional interesele
profesiei de arhitect și gestionează
Tabloul Național al Arhitecților din România.”
La
festivitate, alături de tinerii arhitecți au fost și îndrumătorii lor în
perioada de stagiatură.
Avem
prea puțini arhitecți
România
are mai puțini arhitecți la numărul de locuitori decât alte state și sunt zone
ale țării în care nu găsești lucrări de arhitectură interesante din cauza
numărului mic de investiții care se fac și care ar necesita intervenția
arhitecților. O asemenea zonă este chiar Moldova, în comparație cu Ardealul sau
cu Bucureștiul, de exemplu. Astfel și
arhitecții caută în alte părți piață
pentru ceea ce știu ei să facă. Dar, unii arhitecți rămân și în acestecondiții
acasă, iar alții deja plecați din țară doresc să se întoarcă într-un an-doi.
Și
OAR începe să aibă tot mai mulți membri, pentru că acum avem și facultăți de
arhitectură mai multe decât altădată. În plus, cum este și în Bacău, datorită
clasei de arhitectură de la Colegiul Național de Artă, coordonată de arh.
Iuliana Geliman, sunt mulți elevi care aleg facultatea de arhitectură pentru
a-și continua studiile.
„Avem
o nouă promoție de 20 de tineri arhitecți. Nu au fost toți prezenți la
expoziție și festivitate pentru că unii lucrează deja în străinătate sau în
București. Din doi în doi ani prezentăm noii profesioniști breslei din care fac
parte. Dorim foarte mult ca tinerii arhitecți să fie prezentați breslei în mod
festiv, să intre în această breaslă cunoscuți de toată lumea cu lucrările lor. Iar
peste doi ani vom prezenta următorul lot de tineri arhitecți cu drept de
semnătură.”
Arh. Liliana Bârgu,
președinta Filialei Bacău-Neamț a OAR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu