marți, 26 noiembrie 2019

Onești: apă potabilă din rezerve, timp de 16 ore

Rezervorul de apă potabilă Cuciur - Onești

Furnizarea apei potabile municipiului Onești din conducta administrată de Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) va fi întreruptă, joi, 28 noiembrie, timp de 16 ore.

Motivul - ne informează Biroul de presă al Centrului zonal Onești al companiei RAJA - este efectuarea de lucrări de remediere a unei defecțiuni apărută pe conducta de transport Dărmănești-Târgu Ocna-Onești.
În perioada de întrerupere estimată se va proceda la golirea tronsonului afectat (timp de 2 ore), la lucrările de intervenție (4 ore) și la reumplere a tronsonului (10 ore).
„Compania RAJA - a precizat Biroul de presă - a luat măsuri pentru menținerea rezervei de apă a municipiului Onești la nivelul optim, astfel încât în cazul întreruperii furnizării apei potabile de la CRAB locuitorii municipiului să nu resimtă lipsa acesteia. RAJA va alimenta municipiul Onești cu apă potabilă din rezervor pe toată durata lucrărilor. În cazul în care lucrările anunțate de CRAB se vor extinde pe o perioada mai mare de timp, din motive neprevăzute, vom lua în calcul furnizarea apei după un program prestabilit, în funcție de durata și complexitatea lucrărilor”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu