miercuri, 20 noiembrie 2019

Marius Cașiș este noul președinte al PER Bacău

Marius Cașiș

Noul președinte interimar al Filialei Bacău a Partidului Ecologist Român (PER) este, din această lună, Marius Cașiș, vicepreședintele Asociației Române pentru Agricultura Durabilă (ARAD). Până la începutul lunii februarie, noul președinte trebuie să reorganizeze și să revigoreze activitatea și structurile filialei. „Vreau – spune Marius Cașiș - să refac funcțională filiala Bacău a acestui partid”.

Noul președinte este deja cunoscut în județ și la nivel național  pentru acțiunile desfășurate prin ARAD în domeniul agriculturii ecologice. „Sunt – spune președintele interimar – mai multe subiecte pe care putem să le abordăm inclusiv din punct de vedere politic în domeniul ecologiei în județul nostru. Avem o zonă de munte în care activitățile pot sta mult sub semnul ecologiei și în care se poate dezvolta mai mult agroturismul. Dar avem și în partea de est și de sud a județului o parte a Siretului mijlociu, o arie naturală protejată, cu 100.000 de hectare de păduri, pășuni, ochiuri de apă și, evident, albia Siretului, cu o biodiversitate remarcabilă, dar și zona agricolă pe circa 30.000 ha. Pentru protejarea acestora trebuie făcut mai mult”.
În prezent, PER mai are în județ doar un consilier local, în comuna Mărgineni.
PER are ca scop principal – conform celor înscrise pe site-ul său – „promovarea și apărarea principiilor ecologiste liberale pe plan politic, economic, științific și social”. Cu numai două săptămâni în urmă, președintele partidului, Dănuț Pop, a făcut cunoscute cerințele către noul președinte al României, care va fi ales pe 24 noiembrie, cuprinse și în documentul „O direcție echitabilă pentru România”, proiect național lansat de PER. Partidul vrea „punerea în dezbaterea Consiliului Suprem de Apărare a Țării a măsurilor privind combaterea schimbărilor climatice”. PER solicită consolidarea diplomației ecologiste a țării, justiția climatică și ecologică - Justiția ECO, recunoașterea și definirea „statutului de refugiat în urma dezastrelor naturale majore”, salvarea pădurilor naționale, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până la zero în cel mai scurt timp, stoparea pierderii biodiversității și etichetarea corectă a produselor alimentare. De asemenea, se mai solicită gestionarea deșeurilor, măsuri imediate privind implementarea uniformă a colectări selective a deșeurilor la nivel național, măsuri ECO- City pentru administrațiile locale din orașele și municipiile României, interzicerea tăierilor haotice de păduri pe 10 ani, interzicerea exportului de buștean și cherestea pe 20 ani, protejarea ariilor naturale și a parcurilor naționale, precum și înăsprirea legislației naționale privind protecția mediului.
PER are o istorie de 30 de ani, iar la conducerea sa au fost și politicieni băcăuani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu