- s-a finalizat a treia ediție a târgului privat itinerant „Cafeneaua cu Joburi”
- următorul popas, la Pitești
Dacă am formulat astfel titlul
acestui reportaj sper să nu fi greșit prea mult, pentru că târgul privat
„Cafeneaua cu joburi”, care a ajuns la ediția a treia în numai nouă luni în
orașul nostru, tocmai aceasta a făcut, la final: a numărat și ofertele și cererile
de angajare depuse. Însă nevoia acută de forță de muncă resimțită tot mai mult
în ultimul timp cam în toate domeniile îi obligă pe angajatori să contabilizeze
permanent numărul locurilor de muncă disponibile. Originalul târg de joburi
care s-a finalizat sâmbătă, 12 octombrie, a venit cu oferte de la peste 20 de
companii de tot felul, care au adunat mult peste 500 de cereri de angajare.
Standul Aerostar |
Coordonatorul proiectului, Marius Petrea, managerul
Agenției de recrutare a forței de muncă ECIM, din Bacău, era mulțumit la
finalul ediției din această toamnă a târgului. Alături de el au stat, în
premieră, OLX Locuri de muncă, în calitate de partener principal, dar și
partenerii naționali mefi.ro, Adaptive Management, Paradigma și Telesystem.
Printre firmele care au venit cu oferte de locuri de
muncă au fost Aerostar, Elmet Internațional, Selgros, Valoris Center, Lugera
& Makler, SCC, Logitrans, FDL, Heisterkamp, Hercule România, Spartan
Restaurants, Vialux și Cersanit.
Un bonus pentru firmele participante a fost și o
conferință de prezentare a celor mai bune sisteme de management al resurselor
umane, organizată de compania Paradigma. Prin aceste metode firmele învață cum
să recruteze forța de muncă și să facă „retenția” oamenilor selectați.
Cum s-a văzut târgul din standurile
angajatorilor
Standul Valoris |
Domeniile de interes au fost dintre cele mai
variate, de la producție sau call center, la IT și retail.
Foarte căutat a fost standul companiei Aerostar. Oferta
întreprinderii cu prindea nu mai puțin de 12 meserii, între care ingineri de
aviație, mecanici, electroniști sau de IT, dar și tinichigiu structurist de
aviație, mecanic de aviație, operatori la mașini unelte cu comandă numerică
etc.
La alte standuri, despre ofertele companiilor și
despre abordarea pe care o aveau cei interesați de locuri de muncă am stat de
vorbă cu reprezentanții acestora. Am aflat noutăți de la Iulia Șomoiag,
Marketing Coordinator la Valoris Center, companie de externalizare de servicii,
prezentă acum și în Bacău, care caută vorbitori de limbă italiană și engleză la
nivel avansat. Selgros Bacău căuta lucrători comerciali. Acolo am stat de
vorbă
cu Violeta Durlan, trainer de magazin, dar la standul rețelei de restaurante
Hercule, care deschide o unitate și în Bacău, am vorbit cu managerul de resurse
umane Mary Pauliuc. Rețeaua caută personal pentru noua unitate, de la manageri
la preparatori de produse și tăietori de carne rotisată la casieri. Alături,
firma olandeză Heisterkamp căuta șoferi de camion profesioniști, pentru
transport internațional. Reprezentanta filialei din Iași, Larisa Mocanu,
recruiter, spunea că erau preferați și șoferii fără experiență, care ar urma să
treacă prin cursuri de perfecționare gratuite. La fel am vorbit despre ofertele
de angajare pentru Orange și cu George Cristian Cucu Alexandru de la compania Lugera
& Makler care face angajări pentru compania de telefonie mobilă.
Standul Selgros |
Și se cuvine precizat că la acest târg cafeaua a
fost oferită de firma Cofee Point din Bacău, cunoscută pentru punctele sale de
servire din Pasajul Revoluției și de lângă magazinul Kaufland din zona
Autogării.
Standul Heisterkamp |
Caravana pleacă mai departe
Peste două săptămâni caravana „Cafeneaua cu joburi ”
ajunge la Pitești, după care, inclusiv în luna noiembrie va ajunge și la
Ploiești, la Botoșani, la Iași, la Galați și la Craiova. În ediția din această toamnă,
caravana târgului de joburi a mai ajuns și la Suceava, la Piatra Neamț și la Brăila.
Dar, deja încep pregătirile pentru edițiile 2020 ale târgului, care va fi
deschis, în premieră, și în București, dar și în Brașov și în Cluj-Napoca.
„Am abordat, de această dată, o nouă strategie de
organizare și am făcut o promovare mult mai bună pentru firmele participante la
târg. O promovare și a evenimentului, dar și a companiilor. Atunci, chiar dacă
nu am mai avut peste o mie de vizitatori, la târg au venit exact cei care erau
dedicați căutării unui loc de muncă și de care, evident, aveau nevoie și
firmele ofertante. Astfel, firmele au fost mulțumite de contactele create. Și
au fost și firme din străinătate care au activitate și în România. Mă aștept
ca numărul de angajări după târgul din Bacău să sară de 200”.
Marius Petrea, managerul
ECIM Bacău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu