luni, 21 octombrie 2019

Apă din rezervorul Cuciur la Onești

Rezervoarele de apă de pe Dealul Cuciur

Compania RAJA va alimenta cu apă din rezervor municipiul Onești în zilele de 22 și 23 octombrie. Măsura este luată până la finalizarea lucrărilor de modernizare în Stația de Tratare din Dărmănești, marți, 22 octombrie, și ținând cont de neplăcerile anterioare cauzate de avariile succesive și simultane pe conducta de aducțiune care aparține companiei CRAB.
Astfel, în cele două zile anunțate, furnizarea de apă din rezervor se va face între orele 6,00-10,00 și 18,00-23,00.
Măsura - a mai precizat RAJA - este luată pe timpul desfășurării lucrărilor și umplerii conductei de aducțiune, până ce rezerva de apă din rezervoare se va reface la nivelul optim.
Potrivit CRAB – a anunțat RAJA -, lucrările sunt estimate a se desfășura în intervalul orar 8,00-24,00 pe 22 octombrie, iar timpul estimat de umplere a conductei de aducțiune este de aproximativ opt ore după finalizarea lucrărilor, respectiv până la ora 8,00 pe 23 octombrie.
„Asigurăm încă o dată abonații din Onești – a precizat Cristiana Călin-Ghioc, purtătoare de cuvânt și adjunct al Șefului Centrului Zonal RAJA Onești -, că imediat ce lucrările vor fi remediate și după ce se va asigura nivelul optim de pompare din rezervorul Cuciur, echipele noastre vor efectua manevrele de vane pentru reluarea alimentării cu apă a municipiului, în regim permanent, în condițiile tehnice și de calitate prevăzute de lege”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu