Ediția din acest an a Festivalului
plăcintelor, organizată în satul Hârja (Oituz) duminică, 1 septembrie, a fost –
după aprecierile noastre de la fața locului – una dintre cele mai reușite din
seria celor 19 organizate până acum. Deși reprezentanții oficialităților locale
nu și-au făcut simțită prezența cel puțin la deschiderea manifestărilor, deși
acestea au marcat și ediția a treia a Sărbătorii satului, expozanții,
concurenții, soliștii și formațiile artistice, dar și vizitatorii au creat
osmoza de care orice eveniment de acest fel are nevoie oricând.
IPS Ioachim |
Programul
festivalului a fost precedat, în curtea Așezământului „Sf. Voievod Ștefan cel
Mare”, de o liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Ioachim, arhiepiscopul
Romanului și Bacăului, fiind astfel cinstit Sf. Dionisie Exiguul, ocrotitorul
paraclisului bisericesc al Așezământului social-filantropic din Hârja. A fost
marcat, însă, din nou Anul
omagial al satului românesc, al preoților, al învățătorilor și al primarilor
gospodar și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin
Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești. De asemenea, a fost
prezentat din nou proiectul cofinanțat de Consiliul Județean și aplicat de
Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja „Satul românesc văzut prin
ochii copilăriei. Vatra satului românesc, versus rețelele sociale”.
La
festival au fost reprezentanți ai filialelor ANTREC din județele Bacău, Alba,
Vrancea și Neamț, dar și concurenți și expozanți individuali, producători de
vinuri și de obiecte hand-made. Ateliere organizate pe loc au oferit
vizitatorilor gogoși calde, clătite și plăcinte moldovenești.
Festivalul
și participanții au fost binecuvântați de IPS Ioachim și salutați de Beatrice
Grigoraș, președinta Filialei ANTREC Bacău, dar și de Mișu Chiruc,
vicepreședinte al ANTREC.
Pe
tot parcursul festivalului pe scena acestuia au evoluat echipa de copii
instruită de Geanina Benedic, copiii din Tabăra de vară a Asociației Sf.
Voievod Ștefan cel Mare, ai Casei de tip familial Meuli din Fărăoani, membrii Clubului
de dans Agora din Onești și reprezentanții Asociației „Copiii în Sânul Familiei”
din Hârja. Au mai evoluat Ansamblul Mândre Trotușene, Solista Ștefania Domoco
și membrii Ansamblului folcloric din Poduri. La final a susținut un recital
cantautorul Eugen Ungureanu.
Mișu Chiruc și Beatrix Grigoraș |
Asupra
celorlalte premii și cu impresii de la festival, vom reveni în edițiile următoare
ale ziarului nostru.
„ANTREC
promovează turismul rural. Avem însă nevoie în acest scop de susțineri și
parteneriate precum cele de acum, de la Festivalul plăcintelor de la Hârja. Cu
un astfel de sprijin vrem să promovăm și Valea Oituzului ca destinație
turistică și agroturistică.”
Mișu Chiruc, vicepreședinte al ANTREC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu