vineri, 19 iulie 2019

Termocentrala din Borzești a rămas nevândută


La licitația publică cu strigare pentru activul Centrala termoelectrică Borzești, organizată în această săptămână de Mușat & Asociații Restructuring SPRL - lichidatorul judiciar definitiv al societății Termoelectrica aflată în faliment, nu s-a prezentat nici un investitor interesat.
„Nu a depus nimeni garanția cerută de lichidator - ne-a declarat Dorin Octavian Drăgoi, directorul general al Sucursalei Electrocentrale Borzești. Licitația se va relua peste două sau trei săptămâni, la o dată pe care o va stabili lichidatorul. Avem în continuare speranțe să apară un investitor interesat”.
Termocentrala din Borzești este unul dintre cele mai importante active ale societății termoelectrica și este scoasă la vânzare încă de acum cinci ani. „Valorificarea activului – spun organizatorii licitației – se face „în ipoteza vânzării acestuia în bloc ca activ nefuncțional”. Prețul de pornire a ajuns, după mai multe încercări de vânzare, la aproape 8,5 milioane de euro (fără TVA).
Termocentrala, construită din anul 1953, a fost una dintre cele mai mari din România, pentru a alimenta platforma industrială de la Borzești, dar nu numai. Datorită ei, orașul Onești a devenit primul din țară complet termoficat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu