Prezența în număr sporit a alegătorilor români la recentul scrutin
europarlamentar, dar mai ales rezultatele acestuia ne-au dat parcă mai mult
scuipat la furcă decât după evenimente similare. Dezbateri în toate mediile,
talk-show – uri, analize și editoriale. De pe diferite poziții mai mult sau mai
puțin „politice” (dar ce nu mai are iz politic astăzi?!!), comentatorii își dau
cu părerea, fac predicții, dau chiar soluții. Auzim că s-ar putea să avem
alegeri parlamentare anticipate, auzim cam cine ar mai putea fi candidați la
aceste alegeri ori cum se va transforma eșichierul politic. Iar unii cred că ne
va fi mai bine.
Așa o fi, dar să-i lăsăm pe cei pricepuți să-și dea cu părerea în
chestiuni de gen.
Ceea ce am observat eu e că și în mediul economic s-au născut noi
speranțe de mai bine și au apărut chiar sugestii pentru aceasta. Consiliul Național
al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNPIMMR), de
exemplu, s-a exprimat
deja că ar fi necesar, după 26 mai, să fie „extins dreptul de a ataca Ordonanțele de Urgență direct la Curtea
Constituțională”.
Adică de ce numai Avocatul Poporului poate ridica direct excepția de
neconstituționalitate? Reprezentanții IMM-urilor consideră utilă extinderea acestui
drept și la alte domenii, respectiv fiscal și economic, având în vedere
practica Guvernului de a emite ordonanțe de urgență cu impact negativ major asupra
activității agenților economici, fără consultarea acestora (de exemplu celebra OUG
nr. 114/2018). Cine ar putea să o facă? Chiar Consiliul Economic și Social,
instituție constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel național,
dar și organizațiile patronale și sindicale reprezentative, în calitatea lor de
parteneri sociali interesați în domeniul relațiilor industriale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu