- ocupantul locului I va reprezenta județul la etapa națională a Concursului „Cel mai bun fasonator mecanic 2019”
Ionel Adiaconiței, Dumitru Mățăl, Romeo Compot |
Câștigătorii ediției 2019 a Concursului profesional „Cel mai bun
fasonator mecanic” organizat de Direcția Silvică Bacău u fost desemnați Romeo
Compot (premiul I), Ionel Adiaconiței (premiul al II-lea) și Dumitru Mățăl
(premiul al III-lea). La concurs au participat 14 fasonatori mecanici, câte
unul din fiecare ocol silvic din județ. Concursul a avut loc în Ocolul silvic
Fântânele și a fost arbitrat de prof. ing. Cristian Cosma, directorul
Colegiului Silvic Transilvania, din Bistrița-Năsăud.
Concurenții au susținut cinci
probe: pregătirea fierăstrăului mecanic, tăierea combinată, tăierea de
precizie, doborâtul arborilor și curățatul de crăci. Au fost măsurate
acuratețea tăieturilor, caracteristicile lor tehnice, timpii operațiunilor,
respectarea regulilor de securitate și de protecție a muncii, dar și utilizarea
corectă a echipamentului de protecție.
„Școlile silvice de tradiție din
țară - ne-a declarat Cristian Cosma - au anual reprezentanți la astfel de
concursuri. Școala noastră a participat la trei concursuri europene, iar cea
mai bună clasare a fost locul al doilea la fierăstraie și locul al treilea la
general, acum doi ani în Elveția. Experiența noastră merită împărtășită și
colegilor din producție. De trei ani suntem solicitați la fazele județene și
naționale a concursurilor, în calitate de arbitri. Eu am 11 ani de experiență
ca arbitru și în această perioadă am observat că nivelul de pregătire al
concurenților a crescut”.
Premiile din acest an au fost
consistente, prin parteneriatul cu sponsorul Mavi Prod, distribuitor român de
scule și utilaje forestiere, cu o reprezentanță și în Onești. Primii zece
concurenți clasați au primit fierăstraie mecanice, motocoase și echipamente de
muncă în mediul forestier. Iar primii trei clasați au primit premii în valoare
totală de 5.000 de lei.
Câștigătorul etapei județene va
reprezenta Direcția Silvică Bacău la etapa națională, organizată la Direcția
Silvică Alba în perioada 18-22 iunie.
Concursul profesional „Cel mai bun
fasonator mecanic” este organizat anual de Regia Națională a Pădurilor –
Romsilva și de Federația Sindicatelor din Silvicultură „Silva”.
„În
fiecare an acordăm o importanță deosebită formării profesionale a fasonatorilor
mecanici, pentru că această meserie este una cu risc mare de accidente, dar și
o meserie care impune executarea unor tăieri de arbori care asigură
valorificarea superioară a materialului lemnos și o atitudine prietenoasă față
de mediu. Este nevoie de protecția semințișului, de neprejudicierea arborilor
care rămân pe picior etc.”
Ing. Marius Iftime, președintele Comisiei de organizare a concursului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu