Miercuri, 24
aprilie, la Monumentul Eroilor Neamului din Cimitirul Central, Garnizoana
Bacău, în colaborare cu Unitatea Administrativ Teritorială și cu Asociația
Veteranilor de Război ,,General Eremia Grigorescu” (AVT) - filiala Bacău, au
organizat o ceremonie militară și religioasă pentru depunerea de coroane de
flori cu prilejul sărbătoririi ,,Zilei Veteranilor de Război”.
Garda de onoare a ceremonialului a
fost constituită din Garda Drapelului de Luptă a Grupului 2 Cercetare și Supraveghere
din Radiolocație și Avertizare Timpurie (CSRAT), din plutoane de cadre militare
și funcționari publici cu statut special de la Baza 95 Aeriană „Erou Alexandru
cel Bun”, de la Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” și de la
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene”, precum din
Muzica militară a Garnizoanei Bacău. Comandantul Detașamentului de onoare a
fost căpitanul Sergiu Herniuc, de la Grupul 2 CSRAT.
La ceremonial au fost prezenți
prefectul Maricica Luminița Coșa, vicepreședintele Consiliului Județean Adrian
Popescu, viceprimarul Constantin Scripăț, consilieri județeni și locali,
militari activi și în rezervă sau în retragere și veterani de război, între
care și generalul de flotilă aeriană, în retragere, Alexandru Leonov – președintele
de onoare al Filialei Bacău a AVT.
Prefectul Maricica Luminița Coșa și
comandantul Garnizoanei Bacău, comandorul Leonard Baraboi, au trecut întâi în
revistă Garda de onoare, după care a fost intonat imnul național al României.
Un sobor de preoți ortodocși și
romano-catolici au oficiat apoi un serviciu religios.
Despre însemnătatea cinstirii
memoriei veteranilor de război a vorbit președintele Filialei Bacău a AVT, col.
(r). Paul-Valerian Timofte.
Au fost depuse coroane de flori la
Monument din partea Primăriei Bacău, a Consiliului Județean, a Instituției
Prefectului, a Asociației Naționale a Veteranilor de Război – Filiala Bacău și
a Filialei județene „Col. Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul
Eroilor „Regina Maria”, a Garnizoanei Bacău, din partea comandanților
unităților militare ale Ministerului Apărării Naționale, a comandantului
Direcției Județene de Informații și a comandanților structurilor din Ministerul
Afacerilor Interne și Ministerul Justiției.
În România mai sunt circa 7.000 de veterani de
război, 200 de văduve de război și 57.000 de văduve de veterani de război, iar
în județul Bacău mai sunt 287 de veterani de război și 1.845 de văduve de
veterani de război.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere