miercuri, 20 februarie 2019

CRAB amenință din nou cu oprirea apei la Târgu Trotuș


  • primarul dă asigurări că vineri face prima plată din datorie, iar apa nu se va opri

Adrian Forcoș
Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) a somat din nou Primăria din Târgu Trotuș pentru întârzieri la plata consumului de apă potabilă. De această dată suma restantă invocată este puțin peste 55.000 de lei. Datoriile sunt de peste 44.400 de lei în satul Târgu Trotuș și de aproape 10.700 de lei în Viișoara. Numai pentru lunile decembrie 2018-ianuarie 2019 – mai spune CRAB – nu au fost achitate rate de aproape 23.600 de lei în total.
Pentru această neplată, CRAB poate sista, din 27 februarie, alimentarea cu apă. CRAB invocă prevederile Legii privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, conform căreia operatorii de astfel de servicii pot sista furnizarea lor, după notificări prealabile.
„Nu e prima somație pe care o primim – ne-a declarat primarul Adrian Forcoș. Au fost mai multe, dar noi am plătit tot timpul. Am vorbit și acum la conducerea CRAB și a rămas stabilit că vineri dimineață, pe 22 februarie, facem o primă plată, pentru punctul de consum Tuta. Da, datoria totală este de peste 55.000 de lei, dar din circa 400.000 de lei din ultimii trei ani. Aceasta este procedura în asemenea cazuri, se fac somații, însă noi am achitat periodic câte ceva și au mai rămas cei 55.000 de lei. Furnizarea apei cu siguranță nu se va opri”.
Dacă apa v-a fi totuși oprită, cheltuielile sistării serviciului și ale reluării furnizării ei trebuie suportate tot de beneficiar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu