- acestea sunt Declarația fiscală unică și Declarația fiscală 230
- specialiștii ANAF dau consultații în primării
Administrația Județeană Bacău a ANAF |
Declarația
fiscală unică și Declarația fiscală 230 prin care se pot dona 2 sau 3,5
procente din impozitul pe salarii către organizațiile non-guvernamentale (ONG-uri)
trebuie depuse până pe 15 martie. Tot până la acest termen – ne-a informat
purtătorul de cuvânt al Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, Adrian
Anghel – specialiști ai acestei instituții acordă consultații prind depunerea
declarațiilor la sediul primăriilor din localitățile fără unități ale ANAF,
acolo unde se solicită ajutorul.
Declarația unică
se completează și se depune de persoanele fizice care realizează, individual
sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate,
care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit
prevederilor Codului fiscal. Declarația se completează și se depune și de
persoanele fizice care nu realizează venituri, dar care optează pentru plata
contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Persoanele fizice au obligația declarării impozitului pe veniturile realizate din România sau/și din străinătate în anul 2018, a impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2019 și a venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuții sociale pentru anul 2019 și, după caz, a declarării contribuțiilor sociale datorate în anul fiscal 2018.
Persoanele fizice au obligația declarării impozitului pe veniturile realizate din România sau/și din străinătate în anul 2018, a impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2019 și a venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuții sociale pentru anul 2019 și, după caz, a declarării contribuțiilor sociale datorate în anul fiscal 2018.
Cum se
depune Declarația fiscală 230
Declarația 230 se completează și se depune de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor și/sau venituri din pensii din România. Documentul poate fi depus de persoanele care dispun asupra destinației sumei reprezentând 2 sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și/sau veniturile din pensii.
Sunt
trei destinații ale acestor sume. În două situații se pot acorda 2% pentru susținerea entităților
nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților
de cult sau pentru acordarea de burse private, conform legii. De asemenea, se
pot 3,5% pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care
sunt furnizoare de servicii sociale acreditate cu cel puțin un serviciu social
licențiat, în condițiile legii.
Formularul se depune și de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și/sau pensii din străinătate, impozabile în România, conform legii.
Formularul se completează
în două exemplare. Originalul se depune la organul fiscal în a cărui rază
teritorială contribuabilul are adresa unde își are domiciliul, potrivit legii,
sau adresa unde locuiește efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de
domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;Formularul se depune și de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și/sau pensii din străinătate, impozabile în România, conform legii.
Persoanele fizice fără domiciliu fiscal în România depun declarația la organul fiscal central competent, potrivit legii.
Copia se păstrează de contribuabil sau de împuternicitul acestuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu