Grigore Pascu |
Pe 18 octombrie se împlinesc 165 de ani
de la nașterea băcăuanului Grigore Gh. Pascu, primul telegrafist din Bacău și
unul dintre pionierii filateliei românești. Locul său în galeria personalităților
băcăuane a fost stabilit și datorită pasiunii pentru filatelie. Corespondența
sa filatelică, aflată în colecția filatelistului-cercetător Mihai Ceucă, s-a
dovedit a fi o sursă documentară prețioasă pentru descoperirea evenimentelor
care i-au marcat existența.
Cercetarea
registrului mitric (de stare civilă) al Bacăului pentru anul 1853 a oferit
confirmarea nașterii copilului Grigorie Gh. Pascu la data de 18 octombrie 1853 și
botezul său la data de 26 octombrie a aceluiași an. Dar mult timp s-a
considerat ca dată de naștere 12 octombrie 1853.
Grigore
Pascu provine dintr-o familie cu adânci rădăcini istorice pe meleagurile
băcăuane, menționată în primele catagrafii realizate în anii 1820 și 1853. Casa
părintească și a copilăriei era situată pe strada Justiției, la nr.8, adresă la
care se află acum amplasat
blocul nr. 2 din Str. Vasile Alecsandri. Tatăl său, Gheorghe, era târgoveț, iar
Elena, mama sa, casnică.
A
absolvit cursurile Școlii primare publice de băieți nr.2 din urbe, apoi pe cele
gimnaziale. Gimnaziul „Principele Ferdinand” înființat în anul 1867 a funcționat
doi ani de început chiar în casa familiei Gh. Pascu. După 1877 a urmat
cursurile școlii de telegrafie din București și în anul 1880 îl găsea angajat
la oficiul telegrafic din Bacău fiind primul telegrafist din Bacău.
După
căsătoria cu Maria Eliade, a avut patru băieți și trei fete. Dintre copii, s-a
remarcat profesorul Giorge Pascu, născut în Bacău la 1 decembrie 1882,
recunoscut astăzi ca fiind una dintre personalitățile culturii ieșene,
manifestându-se activ, vreme de decenii, ca lingvist, filolog și istoric
literar. A fost director al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”
din Iași între anii 1914 - 1922 și 1927 - 1932, profesor doctor docent la
Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, primul titular al catedrei de „istorie a
literaturii române vechi”, autor al numeroase cărți de istorie a literaturii
române.
Gr. Pascu
a fost, de asemenea, primul telegrafist din Bacău. Profesionalismul său i-a
determinat detașarea temporară la Ciamurlia-Sulina și Codăești-Vaslui, unde a
organizat oficiile telegrafice locale. În anul 1893 a renunțat la profesia de
telegrafist, devenind funcționar al Epitropiei Spitalului Sf. Spiridon din Iași
ca arendaș al moșiei din Blăgești-Roman.
Gr. Pascu, filatelistul
Mitrica nașterii lui Grigore Pascu |
Filatelia
i-a oferit satisfacțiile specifice unei pasiuni frumoase și pentru că a purtat
corespondență cu filateliști și comercianți din 23 de țări ale lumii. Grigore
Pascu figurează în prima listă de agenți pentru străinătate încă de la primul
număr al revistei „L'echo de la Timbrologie” în 1887, fapt ce atestă prestigiul
de care se bucura în relațiile sale internaționale.
A
stabilit relații cu membri ai „Societății filatelice din Dresda", ai
„Societății colecționarilor de timbre din Olanda”, societăți la care a aderat
ca membru activ sau corespondent și a fost ales membru de onoare al „Societății
Filatelice din New York”.
Grigore
Pascu a activat cu pasiune pentru constituirea primei societăți filatelice
românești. Recunoscut de colegii din țară ca fiind unul dintre marii colecționari
români, el primește „Cartea de membru” nr. 1 a „Societății Filatelice Române”, care s-a înființat în anul 1891.
La Iași, Grigore Pascu a devenit un catalizator al
vieții filatelice din capitala Moldovei. A înființat asociația filatelică „Société Philatelique
Roumaine de Jassy” și a fost un susținător activ al idealului său de organizare
a filateliștilor și de strângere a relațiilor dintre ei.
A trecut la cele veșnice în ziua de 26 ianuarie
1927.
Se
reeditează monografia „Gr. Pascu”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu