miercuri, 19 septembrie 2018

Se fac înscrieri în Programul RABLA


Persoanele fizice și juridice se pot deja înscrie la producătorii validați în Programul RABLA. În această săptămână sunt aprobate dosarele persoanelor juridice care au întrunit criteriile de eligibilitate în programele Rabla și Rabla Plus. Programul - ne-a informat Agenția pentru Protecția Mediului Bacău - a fost relansat în urma aprobării rectificării Bugetului de venituri și cheltuieli al Fondului pentru Mediu.

Programul  a fost suplimentat cu aproximativ 30.000 de prime de casare. Valoarea primei de casare va fi în continuare de 6.500 de lei, dar această sumă va putea fi cumulată, dacă se achiziţionează o maşină hibrid, cu prima de 1.700 de lei acordată pentru maşinile eco.
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat recent că din anul 2019 programul Rabla va continua şi că ministerul de resort îşi propune să păstreze aceeaşi sumă, care să fie echivalentă cu 50.000 de maşini noi introduse pe piaţă.
În aceeași notă, APM Bacău precizează că a fost făcută publică Dispoziția președintelui Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) nr. 344/14.09.2018 privind organizarea sesiunii de depunere a dosarelor de finanțare în Programul privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră utilizând autovehicule mai puțin poluante în transportul public local de persoane (https://www.afm.ro/transport_public_nepoluant_legislatie.php).
De asemenea, a fost publicată Dispoziția președintelui AFM nr. 343/14.09.2018 privind organizarea sesiunii de depunere a dosarelor de finanțare, în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședințe de județ (https://www.afm.ro/infrastructura_alimentare_verde_municipii_legislatie.php).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu