joi, 23 august 2018

Ghid consultativ pentru investiții în infrastructura de irigații

Andei Seto

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secțiunea Dezbatere Publică, Ghidul solicitantului în variantă consultativă pentru submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta infrastructura de irigații, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Beneficiarii eligibili sunt Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI), constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole, conform legislaţiei în vigoare. Vor fi acordate finanţări pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigaţii, a clădirilor aferente stațiilor de pompare de punere sub presiune și racordare la utilități, inclusiv construcția şi modernizarea bazinelor de colectare și stocare a apei de irigat.
Printre modificările introduse în Ghid se numără şi faptul că achiziţia de echipamente de irigat pentru OUAI-uri este o cheltuială eligibilă în limita unui procent de maximum 30% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Perioada de consultare publică de transmitere a propunerilor sau observațiilor pe adresa de e-mail, consultare@afir.info se încheie pe 2 septembrie.

„Se vor face toate demersurile necesare şi modificările legislative încât în urmatoarea sesiune şi Federaţiile OUAI să fie eligibile pentru finanțare. Având în vedere că seceta reprezintă un factor natural extrem de dăunător, stimularea investiţiilor în sistemele de irigaţii este indispensabilă pentru creşterea producţiei şi a calităţii produselor agricole.”
Andei Seto, directoul Oficiului județean Bacău al AFIR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu