 |
| Constantin Zavati și una dintre cărțile sale |
Unul dintre cei
doar 309 veterani de război pe care îi mai are județul Bacău (dintre circa
32.000 în anul 1990), col. (retr.) Constantin Zavati, a fost sărbătorit, la sfârșitul
săptămânii trecute, la împlinirea vârstei de 95 de ani. Profesor de chimie în
viața civilă mai bine de 30 de ani, dar și scriitor și traducător tehnic,
Constantin Zavati a fost felicitat de prieteni și de foști colegi, de foștii
săi elevi (acum ei înșiși persoane la vârsta senectuții), dar și de Filiala
Bacău a Asociației Naționale „Cultul Eroilor”.
Veteranul,
a cărui vârstă aproape o egalează pe cea a Centenarului Marii Uniri, s-a
remarcat în viața sa prin probitate profesională, corectitudine și un caracter
exemplar. L-am vizitat și l-am felicitat și noi, împreună cu secretarul
Filialei Bacău a Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, col. (retr.) George
Gheorghiu, și am remarcat vioiciunea în cuget și în simțiri a venerabilului
sărbătorit, care dovedește o memorie remarcabilă, de la care am aflat și care
au fost episoadele vieții pe care le consideră memorabile. De altfel, toate
acestea și altele asemenea au fost descrise în nu mai puțin de șase volume de
memorii publicate în ultimii ani, cea mai recentă, apărută de curând, fiind
intitulată „Satul copilăriei mele”. Pentru prima dintre cărți, Constantin
Zavati a primit, la 92 de ani, premiul Ligii Scriitorilor din România.
Dintre
episoadele memorabile ale vieții veteranului Constantin Zavati, despre care
ziarul Deșteptarea a mai scris, am reținut momentele în care s-a aflat fie în
preajma Regelui Carol al II-lea – în Bacău, fie a lui Adolf Hitler - în
Germania, fie a unor personalități ale lumii artistice, militare sau politice,
între care George Enescu și pictorul Nicu Enea. Unul dintre aceste episoade,
descrise în cărțile sale de memorii, este și cel al revederii fostului coleg
dintr-o școală militară din Germania care îi salvase viața la un moment dat, revedere
în condițiile în care România întorsese armele împotriva aliaților germani în
cel de Al Doilea Război Mondial, iar fostul său coleg militar căzuse prizonier
al armatei sovietice.
Din Bacău pe
Frontul de Vest și înapoi, acasă
 |
| Elev în școala militară. Toate pozele din perioada militară au fost distruse, sub vitregiile vremii de atunci |
Constantiv
Zavati s-a născut pe 7 iulie 1923, dar părinții săi, Constantin și Paraschiva
Zavate (ultima literă a numelui de familie diferă, dar a fost, probabil, o
„eroare” a unui funcționar din primărie), erau originari din satul satul
Bucșești (comuna Poduri), de care el însuși a rămas legat sufleteșete. Practic,
a crescut în familia unui militar de carieră, tatăl fiind plutonier major în
Regimentul 4 Artilerie Grea din Bacău, ceea ce i-a și creionat destinul de
adolescent și de tânăr ajuns la majorat. Astfel, a devenit elev al Liceului al Liceului Militar
„Ştefan cel Mare” din Cernăuţi (1934-1942) și al Şcolii Militare de Artilerie”
din Gro ßborn, pe atunci un oraș în Germania (1942-1944). Așa a și cunoscut
atmosfera celui de Al Doilea Război Mondial, întâi printre militarii germani,
apoi printre cei din România, până când a fost exclus din armată când la Putere
au venit comuniștii susținuți de sovietici.
Constantin Zavati nu s-a dat însă înfrânt în fața întâmplărilor vieții și
i-a schimbat acesteia cursul. A reluat studiile profesionale, inițial la
medicină, unde greutățile vieții l-au doborât din nou, apoi la Facultatea de
Chimie din Iași, de unde a absolvit ca șef de promoție. Putea rămâne în mediul
universitar, dar vitregiile vremii legate de trecutul său recent au vrut altfel
și astfel a ajuns profesor de chimie în Bacău. De acolo a ieșit la pensie, în
1983.
„Nu pot uita
imaginea Regelui Carol II, cu celebra sa mustață”
Primul dintre evenimentele memorabile ale vieții veteranului Constantin
Zavati la care ne-am oprit a fost vizita MS Regele Carol al II-lea în Bacău.
Adolescentul Constantin avea, atunci, vreo 15 ani. A aflat, ca tot Bacăul, de
vizita regelui la Regimentul 10 Roșiori din oraș, unde comandantul acestuia,
colonelul Medancovici, ridicase un Monument al soldatului roșior, care trebuia
inaugurat. La acest eveniment au venit Carol al II-lea și principele Nicolae.
Tatăl veteranului de astăzi, militar fiind, a obținut o invitație la ceremonial
pentru toată familia sa. „Am stat în tribuna subofițerilor – ne-a spus
Constantin Zavati. Eu, ca mulți alți elevi, am uitat trei zile de școală cât a
durat pregătirea evenimentului și am fost numai pe acolo. Așa am văzut cum s-a
cărat mobilierul pentru amenajarea reședinței regale, am văzut cum a aterizat
Principele Nicolae cu un avion de vânătoare și cum a venit regele cu trenul în
Bacău”.
Ceremonialul din ziua dezvelirii monumentului a fost unul impresionant.
Familia veteranului Constantin Zavati era la numai zece metri de tribuna
oficială, astfel încât tănărul elev l-a văzut foarte bine pe rege, care purta
pelerina albă a Ordinului Mihai Viteazu și numeroase decorații și ordine, dar
și celebra bască a vânătorilor de munte. „Nu puteam să nu remarc, atunci, și
mustața celebră a regelui, care ieșea în evidență” – a mai spus veteranul.
„Hitler era un om
care fascina”
Când Constantin Zavati tocmai terminase studiile la școala militară din Gro
ßborn , într-o seară au venit la ei niște cetățeni care au luat elevilor măsuri
pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, chiar și pentru lenjerie. Noaptea i-au
trezit din somn, i-au echipat și i-au dus la gară. „Dintre toți românii care
eram acolo – spune veteranul - numai pe mine m-au luat. Eram, de fapt, o
delegație din partea școlii noastre, cam 10-12 absolvenți”.
Dimineața au ajuns în Breslau (acum oraș în Polonia – n.n.), dar elevii nu
știau de ce erau acolo. De la gară au fost duși la Hunter Halle, o sală uriașă
(Sala Centenarului victoriei asupra aliaților lui Napoleon), unde au venit
cadeți din toată Germania. La intrarea în sală, însă, fiecare era percheziționat.
„Eu nu aveam la mine decât aparatul de fotografiat, pe care l-am ținut sub
veston, în față, și nu mi l-au găsit - recunoaște Constantin Zavati, fotograf
pasionat. Dar nu l-am folosit, pentru că mi-a fost frică să nu fiu remarcat. Eu
zic că eram acolo peste 10.000 de oameni în sală, dar organizatorii au raportat
20.000”.
S-au intonat marșuri militare, după care cineva a anunțat că fumatul era interzis
în sală. „Atunci ne-am dat seama că cel care era așteptat de toți era, de fapt,
chiar Adolf Hitler, pentru că el nu suporta fumul de țigară – ne-a mai spus
veteranul băcăuan. A venit cu toată suita, cu Ribbentrop, Goebbels și alți
ofițeri superiori. Hitler ne-a salutat cu «Heil, kameraden! », iar noi am răspuns
cu «Heil, mein Hitler!» atât de puternic de am crezut că se dărâmă cupola sălii. A urcat apoi la
tribună și ne-a vorbit vreo două ore. Eu eram la balcon, dar la numai vreo șase-șapte metri de el. L-am văzut
perfect. L-aș fi fotografiat, dar mi-a fost frică.
Atunci, Hitler era un om care fascina, avea un șarm anume, avea ceva
deosebit în el. Te captiva”.
Revederea cu
salvatorul său
 |
| Cu secretarul Fulialei „Cultul Eroilor” Bacău, George Gheorghiu |
Dar amintirea cea mai vie încă, din anii războiului, pentru Constantin
Zavati este revederea unui fost coleg de școală militară din Germania,
obergefreiter-ul Kurt, cel care la un moment dat l-a salvat de la moarte. Salvarea
s-a întâmplat pe vremea când trupele germane pregăteau Ofensiva Zitadelle, în
zona Kursk din URSS. Se făceau marșuri de înșelare a inamicului iar, Constantin
și Kurt, singuri, au ajuns într-o zonă mlăștinoasă. Acolo Constantin a alunecat
în mlaștină, tocmai când s-a deschis foc de mitralieră. Kurt, cu mai multă
experiență de front, a sărit peste camaradul său și s-au culcat la pământ. Așa
i-a salvat viața.
După întoarcerea
armelor spre nemți, când România a trecut de partea Antantei în război, la
Mihalovič, pe Frontul de Vest, unde Constantin
era deja ofițer al Armatei Regale Române, românul l-a zărit, într-o coloană de
prizonieri pe fostul său camarad german. În fruntea coloanei era un docar cu
doi ofițeri NKVD, care din timp în timp trăgeau rafale de pistol mitralieră în
aer. Kurt mergea abătut, cu fruntea plecată. „L-am strigat – spune Constantin
-, iar el m-a privind întrebător, văzându-mă în uniformă românească. Am dat
ordin unui soldat să-mi aducă pâine de la Popotă. I-am dat și bomboane din
rația mea, pentru că nu eram fumător și primeam bomboane. Am și schimbat câteva
vorbe, ne-am amintit de întâmplarea cu salvarea vieții mele. Am mers împreună
cam 60 de metri, dar iar s-au auzit rafalele de mitralieră, iar o santinelă
sovietică (de fapt un moldovean de dincolo de Prut) ne-a rugat să ne despărțim,
pentru că «nebunii din față sunt în stare de orice»”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu