joi, 10 mai 2018

Primul Târg de produse montane la Dărmănești


Iarna trecută, Ghimeș-Făget a găzdui
un Târg al produselor din gospodăriile montane

Orașul Dărmănești va fi, în perioada 12 – 13 mai, gazda primei ediții a „Târgului gospodăriilor de produse montane – tradiții și obiceiuri”, organizat de Primărie în parteneriat cu Grupul de Acțiune Locală „Valea Muntelui” și firma Degustarium din Ghimeș-Făget. Evenimentul, care a avut un precedent chiar în Ghimeș-Făget în iarna tecută, are drept obiectiv principal susținerea producătorilor și antreprenorilor de pe Valea Trotușului în a duce mai departe tradiția fabricării unor produse alimentare și non-alimentare după metode și rețete cu vechi rădăcini în această zonă.
„Mizăm – spune Damian Pal, unul dinte inițiatorii afacerii Degustarium - pe o largă participare și implicare în acest poiect, pe reprezentanți ai Guvernului României, ai autorităților regionale și județene, înte cae ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, prefectul județului Bacău, președintele Consiliului Județean Bacău, directorul Agenției de Dezvoltare Nord-Est, directorul Direcției Agricole Bacău, directorul APIA Bacău etc.”,
Evenimentul – ne-au informat oganizatorii - va fi structurat pe trei zone:
Zona 1: Piațeta din fața Primăriei Orașului Dărmănești, acolo unde producători din 14 localităţi de pe întreaga Vale a Trotușului își vor expune și promova produsele proprii;
Zona 2: Expoziția de animale din Târgul săptămânal al orașului, acolo unde crescătorii de animale își vor expune cele mai frumoase exemplare proprii;
Zona 3: Pensiunea Magic Garden Dărmănești, acolo unde se va conferenția pe două teme majore:
Pe 12 mai pe tema Strategii naționale și regionale pentru promovarea produselor tradiţionale, creşterea animalelor, agriculturii şi turismului, autorizarea și comercializarea produselor locale;
Pe 13 mai 2018 pe tema Workshop – turismul de nișă. Branding-ul local și regional. Asociația Montpesa, viziuni și perspective de viitor.
„După recentele Târgul de Crăciun, de anul trecut, și Expozitia Concurs de Încondeiat ouă din Duminica Floriilor din acest an, de la Ghimeș-Făget – a precizat Damian Pal -, a venit rândul unui târg de primăvară. Ramona Pal, de la Degustarium, contribuie activ la dezvoltarea conceptului, se ocupă direct de relația cu producătorii pentru ca ei să fie informați, documentați pentru a se dezvolta și a propulsa acest concept, deoarece Gastronomia este unul dintre punctele cardinale ale identității unei comunități”.
Deschiderea evenimentului va avea loc pe 12 mai, în Piațeta din fața Primăriei orașului Dărmănești, începând cu ora 13,00.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu