Compania Aerostar
Bacău a raportat, după primele trei luni ale acestui an, un profit net în
creștere cu 90%, care a ajuns la peste21 de milioane de lei, şi afaceri de 81,7
milioane de lei, cu 9,3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Totul
a fost obținut cu aproape 2.100 de salariați.
Vânzările
la export au fost de peste 69 de milioane de lei, cu 1,2 milioane mai mari faţă
de perioada similară a anului 2017. Din vânzările firmei, peste 60% au fost
realizate pe piaţa europeană, sub 20% în România şi 10% în Asia. Compania vinde
în Europa, în România, în Asia, în Africa și în Canada.
Anul
2018 a început, la Aerostar, cu o nouă structură organizatorică, iar investițiile
au fost de 3,5 ori mai mari comparativ cu primul trimestru al anului trecut. „Obiectivul
principal pentru anul în curs îl reprezintă modernizarea sectorului de
producţie, prin dotarea cu echipamente tehnologice performante” – se arată în
Raportul Aerostar pe primul trimestru.
Repartizarea profitului net
obținut în 2017 permite alocarea a 14,31 de milioane de lei pentru dividende.
Astfel, dividendul brut este de 0,094 de lei pe acțiune, față de valoarea
nominală a acesteia de 0,32 de lei.Acționarii principali ai Aerostar sunt, cu 71,29% din capitalul social, compania Iarom și SIF Moldova (cu noul nume First Romania Capital Invest) cu peste 15%. Iar capitalizarea bursieră a companiei este de 779,6 milioane de lei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu