sâmbătă, 14 aprilie 2018

Licitația pentru vânzarea Rafo merge la al doilea termen


Casa de Insovență Transilvania, administratorul judiciar al societății Rafo Onești, a anunțat al doilea termen al licitației pentru valorificarea activelor rafinăriei. Noul termen pentru depunerea ofertelor este 26 aprilie, ora 14,00, fixat după ce la primul termen de vineri, 13 aprilie, nu s-a prezentat oficial niciun pretendent. Licitația va avea loc pe 27 aprilie și va porni de la 50,575 milioane de dolari USA (fără TVA), față de aproape 60 de milioane de doalri la prima licitație.

„În maniera binecunoscută de participare la licitații – a opinat reprezentantul legal al salariaților de la Rafo, liderul sindical Ion Marian -, primul sau chiar primele termene sunt ocolite, în ideea că prețul de pornire al licitației va scădea cu foecare nou termen. Rafo a fost, însă, până acum în vizorul unor posibili investitori din Iran, Irak, Italia, Luxemburg, Rusia, Georgia, Elveția, Ucraina, Austalia, SUA, Turcia și din alte state, iar unii chiar s-au pronunțat clar că vor să preia rafinăria”. Doi investitori, de exemplu, Renewable Industries Orientul Mijlociu (RIMEL) și KST Partners Ltd. din Coreea de Sud au format deja un consorțiu (KST&RIMEL Holdings Ltd.) pentru preluarea rafo. „Întrepinderea comună, singură sau în asociere cu investitorii sau candidații săi – a transmis consorțiul – are un interes expres în achiziționarea sau în acordarea dreptului de a exploata rafinăriile petrochimice din România și în special Rafo Onești. Eu, Gus De Angelis, în calitate de președinte al RIMEL doresc să intrăm imediat în negocieri cu personalul adecvat pentru a defini termenii și baza unei astfel de achiziții”. Un semnal de intenție de achiziționare a venit și de la Royal Luxemburg Soparfi, din Luxemburg, care a anunțat că trimite un reprezentant pentru stabilirea unor negocieri. Alt exemplu este interesul arătat de o companie din Ucraina, Ukrneftemash EPC LLC, din Kharkov.
Pentru participarea la licitatie și la al doilea termen este obligatorie achiziționarea caietului de sarcini și achitarea garanției de participare, respectiv două milioane de dolari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu