vineri, 15 decembrie 2017

ANAP validează documentația licitației pentru Centura Bacău



Documentația pentru licitația de construire a șoselei de centură a Bacăului, „Varianta de ocolire a Bacăului” – cum este numit proiectul de Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNAIR), se află spre validare la Autoritatea Națională de Achiziții Publice (ANAP), iar licitația ar putea să fie publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Publicarea licitației s-ar putea face chiar astăzi, 15 decembrie - ne-a confirmat Biroul de presă al ANAP -, dacă documentația este în regulă. Dacă ar trebui făcute modificări, se va retrimite documentația la autoritatea contractantă, care să facă modificările cerute”.
Contractul de execuție a Centurii a fost reziliat, în acest an, după ce firma contractantă Eko Insaat Ve Tik As, din Turcia, și-a declinat capacitatea de a mai continua lucrările abia începute.
De fapt, proiectul a fost de mai multe ori amânat, prima dată când s-a constatat că nu va putea fi realizat integral în perioada de programare 2007 – 2013. Inițial, valoarea proiectului era de peste 552 de milioane de lei, cu 85% contribuție (de la Comisia Europeană) din valoarea eligibilă de 447 de milioane de lei. În varianta care apare acum pe site-ul CNAIR, valoarea proiectului este de 394 de milioane de lei, pentru aproape 31 km de drum. Proiectul prevede construcția a 7 poduri, 9 pasaje și a unui nod rutier, dar și a 7 intersecții tip sens giratoriu.

Avantajele aplicării proiectului

  • descongestionarea traficului în municipiul Bacău,;
  • reducerea timpului de traversare a zonei urbane pe direcția sud-nord de la aproximativ 32 la aproximativ 17 minute;
  • reducerea costurilor de exploatare a vehiculelor care tranzitează Bacăul cu aproximativ 5% în perioada de operare până în 2038;
reducerea numărului de accidente cu 50%, ca urmare a devierii traficului de traversare din zona urbană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu