sâmbătă, 21 octombrie 2017

Bacăul la volanul mașinilor de epocă



Municipiul Bacău a fost, sâmbătă, 21 octombrie, gazda ultimului eveniment organizat în acest an de Retromobil Club România – Filiala Bacău-Neamț, Retroparada Toamnei 2017. Evenimente similare a avut loc în 22 de orașe din țară și au reunit autovehicule de epocă ale unor pasionați colecționari.

„A fost a patra ediție de toamnă desfășurată în filiala noastră – ne-a declarat președintele filialei, Neculai Marin. Au fost expuse 36 de mașini de epocă din județele Bacău și Neamț, dar și din Republica Moldova. Mă bucur că am avut o participare numeroasă, a unor oameni sufletiști, care înțeleg, încet-încet, că este bine să păstrăm lucrurile de valoare, să le restaurăm, să le salvăm de la pierire”.
Au fost expuse, între altele, mărcile Simca – Fiat Balilla 1937, cea mai veche mașină prezentată, căreia acum, la 80 de ani, i-a și fost făcută atestarea ca vehicul istoric, un Lincoln Continental, mașini Ford Mustang și Ford Chevrolet, un Cadillac Deville, o Volgă foarte rară, dar și un IMS foarte frumos, precum și o mașină de pompieri, care este un vehicul istoric de doi ani, proprietatea unei firme private. Nu au lipsit mașinile Dacia, nici Trabantul, dar nici mașinile ceva mai noi, precum Volksvagen.
La finalul programului de expunere, organizat în Piața tricolorului, toate autovehiculele au pornit într-o scurtă paradă prin centrul Bacăului.
Urmează Parada Primăverii, care în acest an a avut loc la Piatra Neamț, dar în 2018 va fi la Roman sau la Târgu Neamț.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu