Conducerea Comisariatului Județean Bacău al Gărzii Naționale de Mediu a
fost preluată, de la sfârșitul săptămânii trecute, interimar, de comisarul
adjunct Constantin Secară. Funcția de comisar șef a rămas vacantă, după ce
titularul ei, Tiberiu Ciobanu, a decis să lucreze din nou în aparatul tehnic al
primăriei Bacău, la Departamentul „Taxe și impozite”.
„A fost o opțiune personală – ne-a declarat Tiberiu Ciobanu – și, în acest
fel mă reîntorc la un vechi loc de muncă, pe care l-am părăsit pentru a lucra
la Garda de Mediu”.
Comisarul șef interimar se află, în această săptămână, în concediu de
odihnă, motiv pentru care conducerea Comisariatului Județean este asigurată în această
perioadă de doamna Oana Samson.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu