Unul dintre ultimii comercianți de marcă ai Bacăului, poate chiar ultimul,
Oscar Aizic, s-a mutat la Domnul. A plecat discret, așa cum a fost cunoscut
toată viața, deși era apreciat pentru spiritul său de întreprinzător, pentru
maniera în care știa să-și conducă afacerile și chiar pentru bonomia pe care o
afișa ori de câte ori se afla între oameni. Aceste calități au impus respectul
pe care mulți i l-au arătat încă din anii în care la noi se vorbea de
capitalism numai într-un anume fel.
De numele lui Oscar Aizic băcăuanii leagă însă cel mai frecvent amintirea
unor excelente magazine de haine de blană și, în ultimii peste 15 ani, și
renumele Complexului Hotelier Dumbrava, devenit unul dintre cele mai căutate
mai ales în sfera turismului de business.
Oscar Aizic s-a născut în comuna Secuieni, într-o familie de comercianți
evrei cu trei copii, de la care a moștenit, evident, excepționala înclinare
către lumea afacerilor. A lucrat, înainte de 1990, între altele, la celebra DCA
- unitatea care colecta piei de animale și lână. Spiritul său de comerciant
înnăscut s-a manifestat liber după 1990, când a rămas în țară și a înființat și
administrat societatea Conpil Bacău, al cărei obiect de activitate era tot
colectarea pieilor de animale și a lânii, dar și prelucrarea și comercializarea
lor. Cu banii câștigați din această afacere au fost preluate acțiuni la
societatea Agroindustriala, care deține și în prezent cunoscuta crescătorie de
vulpi argintii, dar și Complexul Hotelier Dumbrava, din Bacău, afacere de care
se ocupă în mod egal fiul și fiica sa, dar pe care a supravegheat-o atent, cu
aceeași discreție care l-a caracterizat toată viața.
Pentru spiritul său de comerciant înnăscut și pentru rolul jucat în
economia județului Bacău, Oscar Aizic a fost nominalizat și prezentat de Camera
de Comerț și Industrie, în anul 2014, în grupul managerilor de elită ai
județului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu