Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), din care face parte și Patronatul Județean Bacău al IMM (PJIMM), a inițiat o petiție online prin care solicită autorităților competente să ia măsuri pentru eliminarea obligativității plății defalcate a TVA prin aplicarea măsurii exclusiv în regim voluntar, cu acordarea de facilități fiscale care să compenseze eforturile lor birocratice.
Practic
– ne-a informat prim-vicepreședintele PJIMM Bacău, Gina Plantos -, astfel a
fost declanșată campania StopSplit TVA, prin care alături de petiția online va
fi trimisă întreprinzătorilor și celor care susțin campania imaginea oficială a
petiției, pentru a fi afișată la sediul lor sau pe rețelele de socializare ca
un indiciu similar grevei japoneze, dar vor fi trimise membrilor CNIPMMR și adrese
pentru a fi distribuite, local, parlamentarilor, iar Confederația va solicita
includerea pe ordinea de zi a ședințelor Comisiei de Dialog Social a Ordonanței
de Guvern 23/2017 privind plata defalcată a TVA și dezbaterea acesteia.
IMM-urile
susțin că plata defalcată a TVA va avea efecte negative
semnificative asupra întreprinderilor: costuri suplimentare generate
de modificarea sistemelor informatice contabile, costuri bancare
suplimentare cu noul cont și comisioane bancare suplimentare. De
asemenea, vor avea loc afectarea cash flow-ul și blocarea banilor (deoarece
pentru procedurile ANAF nu sunt prevăzute termene de aprobare şi sancţiuni),
dar și creșterea birocrației și un efort semnificativ de aplicare tehnică,
avand în vedere termenul foarte scurt (instituirea plății defalcate a TVA în
mod voluntar imediat și în mod obligatoriu începând cu 1 octombrie).
Prin OG 23/2017 privind plata defalcată a TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA sunt
obligate, de la 1 ianuarie 2018, să dețină și să gestioneze un cont de TVA
pentru încasarea și plata TVA aferente operațiunilor taxabile. În perioada 1
octombrie – 31 decembrie 2017, agenții economici pot opta pentru aplicarea
facultativă a plății defalcate a TVA, ei beneficiind de unele facilități. De
asemenea, se instituie obligația persoanelor impozabile înregistrate în scopuri
de TVA de a se vira în contul de TVA în maximum șapte zile lucrătoare de la încasarea TVA
aferentă facturilor emise înainte de 1 ianuarie 2018 sau, după caz, înainte de
data la care aplică opțional mecanismul, precum și contravenții și sancțiuni
specifice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu