luni, 10 iulie 2017

E.ON şi MOL vor dezvolta o reţea de 40 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice



Companiile E.ON și MOL vor instala în Romania, prin proiectul NEXT-E cu finanțare europeană, 40 de staţii de încărcare rapidă a vehiculelor electrice. Un număr de 19 staţii vor fi instalate de E.ON Energie România, care va susţine această investiţie printr-o finanţare nerambursabilă din fonduri europene în valoare de peste un milion de euro. Alte 21 de staţii vor fi instalate de partenerul MOL România.
Staţiile de încărcare rapidă vor fi amplasate în perimetrele unităţilor din reţeaua de distribuţie a carburanţilor operată de compania MOL şi vor urmări acoperirea unor puncte importante de pe traseul a trei rute de transport rutier: Suceava-Bucureşti-Giurgiu (parţial culoar IX pan-european, Arad-Bucureşti-Constanţa (culoar IV pan-european) şi Sebeş-Târgu Mureş-Iaşi.
„Acesta este doar începutul proiectului E-Mobility. Pe lângă faptul că reprezintă un model de business de viitor, este şi o iniţiativă care are o puternică legătură cu eforturile de protejare a mediului înconjurător, subiect luat tot mai serios în considerare şi în România.” - a declarat Frank Hajdinjak, director general al E.ON România.
În paralel, separat faţă de proiectul NEXT-E, E.ON România a instalat deja mai multe staţii de încărcare a autovehiculelor electrice şi a început un program de completare a propriei flote cu maşini cu emisii zero, dând astfel comunităţii şi autorităţilor locale un puternic semnal legat de preocupările sale privind reducerea poluării. Au fost instalate 7 staţii de încărcare, dintre care trei sunt funcţionale la sediile E.ON din Iaşi, Târgu Mureş şi Bucureşti, iar celelalte patru în Iaşi, în locaţii ale unui dealer auto şi la Universitatea Tehnică. Totodată, un număr de trei autovehicule electrice VW au intrat recent în flota companiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu