RAJA Onești, regia
care administrează rețelele de apă și canalizare din municipiu, a activat, până
joi seara, ora 20,00, Comandamentul pentru Situații de Urgență, în urma
atenționărilor meteorologice de Cod Galben de ploi și instabilitate atmosferică
accentuată care se vor manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial
și se vor depăși 50-60 l/mp, dar și frecvente descărcări electrice,
intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și
grindină. Măsura este necesară pentru a interveni cu promptitudine în
rezolvarea problemelor care pot apărea în funcționarea sistemelor operate.
Pentru
remedierea rapidă a eventualelor avarii, la nivelul comandamentului au fost
constituite echipe de intervenție, dotate cu toate utilajele necesare, care vor
asigura permanența în toată această perioadă în municipiul Onești. „Singurele
probleme care pot apărea în funcționarea sistemelor de distribuție apă și
canalizare și care nu țin de operativitatea echipelor noastre – ne-a transmis
Biroul de presă al RAJA -, sunt cele legate de lipsa energiei electrice
(cabluri și fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiții, rugăm
toți abonații să dea dovadă de înțelegere, pentru că RAJA va face tot ce este
necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele
apărute în furnizarea energiei”.
Petru DONE, jurnalist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - petrudone@yahoo.fr
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu