duminică, 7 mai 2017

Istoria medicului franciscan băcăuan Martin Benedict lansată la Roma


Martin Benedict la 24 de ani

La sediul Academiei Române din Roma (Italia) a fost prezentată, recent, cartea „Quando la fede può costare la vita. La storia del medico francescano Martin Benedict” (Atunci când credința poate să coste viața. Istoria medicului franciscan Martin Benedict), scrisă de dr. Angelo Montonati și publicată la Editura Salomone Belforte&C., din Livorno.
Lucrarea este dedicată vieții preotului franciscan Martin Benedict, născut în localitatea Galbeni (Bacău) pe 31 iulie 1931. În 1948 a devenit preot, după absolvirea Seminarului franciscan de la Hălăucești, dar noua orânduire socială începută tocmai în acea perioadă la obligat să se înscrie pentru studii la Liceul de băieți din Bacău, apoi la Facultatea de medicină din Iași. Ca medic, a lucrat în mai multe unități sanitare, între care Spitalul din Bacău, pentru un an, apoi în Spitalul din Onești, până la sfârșitul vieții sale, în 1986.
A intrat, în secret, în Ordinul Franciscan și a făcut noviciatul și profesiunea simplă în anul 1976, iar pe cea solemnă în 1979. Pe  14 septembrie 1980, tot în mare taină, a fost hirotonit preot în biserica din Slănic Moldova de episcopul Alexandru Todea, dar a continuat să fie medic la Onești și nu a putut sluji ca preot în public. În anul 1983, alături de P.S. Petru Gherghel, episcop de Iași, a făcut parte din grupul de pelerini prezenți la beatificarea Fericitului Ieremia, celebrată în Piața Sf. Petru din Roma.
În anul 2007, în biserca parohială „Sfinții Petru și Pavel” din Onești P.S. Petru Gherghel a celebrat Sfânta Liturghie și ceremonia de deschidere a procesului de canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu preotul medic Martin Benedict din Ordinul Franciscanilor Minori Conventuali, pe care credincioșii își doresc să-l vadă cât mai curând la cinstea altarelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu