marți, 30 mai 2017

Două ore de protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului



  • salariații instituțiilor de Mediu vor declanșa oficial conflictul de muncă

Salariații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Bacău au întrerupt spontan, marți, 30 mai, timp de două ore lucrul și au închis ușile instituției pentru public. Ei s-au alăturat protestului care a avut loc în alte 20 de instituții similare din țară și care reprezintă, practic, declanșarea conflictului de muncă anunțat de Federația Sindicatelor Unite din Mediu (FSUM). „Având în vedere că în urma celor trei proteste anterioare din lunile martie și aprilie nu a existat nicio reacție de susținere din partea ministerelor, Guvernului și factorilor politici privind eliminarea discriminării angajaților din Agenția Națională pentru Protecția Mediului și agențiile județene, vom declanșa oficial conflictul de muncă” – ne-a declarat liderul organizației sindicale din APM Bacău, Elena Dohotaru.
Liderul FSUM, Ciprian Șoavă, ne-a transmis că prin declanșarea acestui conflict de muncă (etapă premergătoare grevei generale) se va ajunge la diminuarea ratei de absorție a fondurilor europene, la sistarea emiterii actelor de reglementare necesare accesării acestor fonduri, la neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană (UE), dar și la riscul declanșării procedurii de infringement pentru țara noastră prin nerespectarea termenelor de raportare la UE - situații care vor determina costuri mult mai mari din partea statului decât costurile generate de o creștere salarială pentru 1.934 de salariați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu