Compania Dedeman, din Bacău, a găzduit în calitate de
Partener Global șase studenți ai Harvard Business School la cursul FIELD Global
Immersion, care are ca scop dezvoltarea abilităților manageriale în diferite
culturi și contexte de business. Studenții au urmărit procesele de lucru și de
interacțiune cu clienții într-un magazin Dedeman din București, iar la final au
oferit și o serie de recomandări pentru eficientizarea acestora.
Este primul an în
care studenții care urmează cursul FIELD Global Immersion de la Harvard
Business School vin în România, iar Dedeman este una dintre cele nouă companii
din țară care au fost selectate ca parteneri. „A fost o experiență inedită
pentru noi să participăm în acest proiect - spune Dragoș Pavăl, președintele
Dedeman. Ne bucurăm că informațiile pe care studenții le-au cules în contextul
activității zilnice dintr-un magazin Dedeman i-au ajutat să ajungă la concluzii
la care nu ar fi ajuns doar din discuțiile de la cursuri. Și propunerile pe
care le-am primit de la ei au fost interesante, sunt lucruri văzute dintr-o
perspectivă nouă”. Studenții au analizat structura organizațională și designul
magazinului, precum și procedurile interne și au dezvoltat chestionare pe baza
cărora au realizat interviuri cu angajați și clienți. Rezultatele acestora
precum și propunerile au fost prezentate conducerii companiei care va analiza
oportunitatea implementării lor.
„Suntem
recunoscători companiei Dedeman și tuturor angajaților implicați pentru felul
în care au colaborat cu noi, dincolo de responsabilitățile lor normale de
muncă. Studenții beneficiază incomensurabil de această experiență și avem
încredere că la fel se întâmplă și cu partenerii noștri” – a opinat profesorul
Juan Alcacer, coordonator FIELD.
Dedeman are o rețea de 45 de magazine,
două centre logistice și un parc auto propriu și peste 9.400 de angajaţi. În
magazine, peste 45.000 de produse ce acoperă 11 domenii, iar un magazinare între
7.500 și 18.000 mp suprafaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu