marți, 2 mai 2017

Ajutor social pentru 11.593 de persoane în județul Bacău



Ajutorul social (venit minim garantat) a fost plătit în luna martie, în județul Bacău, pentru 11.593 de persoane. În aceeași lună, erau suspendate de la plată 931 de peroane.
În toată țara suma plătită a depășit 69,9 milioane de lei, valoarea medie fiind de 281,38 de lei de persoană - conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială. Bacăul ocupă, după numărul de persoane asistate social în acest fel, locul al treilea, după Dolj (15.517) și Buzău (12.178), dar la numărul de persoane suspendate de la plată ocupă locul întâi.
Venitul minim garantat este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale și de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările și modificările ulterioare.
Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferență între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu