joi, 16 martie 2017

Povestea de succes a SIF Moldova la Forumul Investitorilor Individuali


SIF Moldova

Societatea de Investiții Financiare (SIF) Moldova, din Bacău, se numără printre cele patru companii ale căror acțiuni sunt printre cele mai tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB) ale cărei „povești de succes” vor face obiectul studiilor de caz programate la cea de a șasea ediție a Forumului Investitorilor Individuali organizat de Bursă. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 martie, iar povestea de succes a SIF Moldova va fi spusă de vicepreședintele societății, Claudiu Doroș. Celelalte companii prezentate sunt MedLife, Bursa de Valori  București și Value Point (potențial emitent pe piața AeRo a Bursei).
La această ediție a Forumului se va vorbi despre randamente și instrumente financiare vedetă în 2017 la BVB. „Luăm ce-i mai bun din  2016 și aplicăm în strategiile noastre investiționale pentru acest an - spun organizatorii. Învățăm cum să ne evaluăm performanța de investitor și ce putem face cu acțiunile moștenite din Marea Privatizare”.
SIF Moldova are o capitalizare bursieră de aproape 882,5 milioane de lei, la peste un miliard de acțiuni emise, cu valoarea nominală de 0,10 lei, corespunzătoare unui capital social de aproape 104 milioane de lei. Valoarea unei acțiuni SIF Moldova a ajuns, joi, 16 martie, la 0,85 de lei și a crescut susținut de la începutul acestui an.
Rezultatele financiare ale anului 2016 vor fi analizate de acționari pe 4 aprilie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu