Stagiunea teatrală organizată de Primăria municipiului
Oneşti continuă, pe 6 martie, cu piesa „Ultimul DON JUAN”, o producție a
Teatrului Nottara din București. Reprezentața are
loc de la ora 19,00 la Cinema Capitol, locație culturală administrată de
Biblioteca „Radu Rosetti”. Actorii Constantin Cotimanis, Victoria Cociaș,
Luminița Erga și Raluca Gheorghiu vor întruchipa pe scenă personajele create de
Neil Simon în „Ultimul Don Juan”, spectacol montat de Petre Bokor. „Ultimul Don Juan” este o punere în
scenă perfectă a unei situaţii care alunecă uşor spre cotidianul zilelor
noastre.
„Spectacolul – a precizat
directorul Bibliotecii Rosetti, Ionuț Tenie - îl are în prim plan pe Barney
Daycash (Constantin Cotimanis), un bărbat aflat în floarea vârstei, aparent
împlinit, cu soţie, copii, cu o casă şi o afacere de succes: un restaurant.
Intriga se activează atunci când Barney realizează că viaţa pe care o trăieşte
se desfăşoară într-o continuă monotonie, în dauna timpului. Drept consecinţă,
se hotărăşte să o îmbunătăţească. Aşadar, protagonistul pândeşte momentul când
garsoniera mamei sale este liberă şi îşi pregăteşte terenul pentru ceva nou în
existenţa sa: întâlniri amoroase adulterine. Din acest moment spectacolul
se dezlănţuie furtunos, îmbinând comicul de situaţie cu sublimul comic de
limbaj”.
Petru DONE, jurnalist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - petrudone@yahoo.fr
vineri, 10 februarie 2017
„Ultimul Don Juan” se joacă la Onești
Etichete:
Biblioteac Rosetti Onesti,
Constantin Cotimanis,
Don Juan,
Ionut Tenie,
Luminuta Erga,
neil Simon,
Petre Bokor,
Raluca Gheorghiu,
Teatru,
Teatrul Nottara,
Victoria Cocias
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu