Excelența Sa, Hamid Moayyer |
Delegația
băcăuană care s-a întâlnit acum două zile cu ambasadorul Republicii Islamice
Iran la București, Excelența Sa Hamid Moayyer, i-a oferit acestuia documentația
solicitată inițial despre situația în care se găsește, în prezent, societatea
Rafo Onești. La sfârșitul anului trecut, ambasadorul Iranului a fost în Bacău,
unde a avut întâlniri iunclusiv cu reprezentanții Rafo, dar și cu ai
autorităților locale, la Camera de Comerț și Indutrie. Încă de atunci a
solicitat mai multe detalii despre Rafo, pentru că statul iranian ar fi
interesat de această rafinărie. Recent, Ministerul Energiei de acolo a transmis
din nou acest interes.
Datele
prezentate de băcăuani la întâlnirea de acum două zile vor fi transmise
ministerului iranian de profil, pentru a fi analizate.
Din
delegație au făcut parte reprezentanții Rafo, dar și ai autorităților județene
și ai Camerei de Comerț și Industrie.
La Rafo – spune consilierul de
imagine al rafinăriei, Ion Marian – se va proceda, în următoarea perioadă
scurtă de timp la o nouă expertizare a societății. „Nici administratorul
judiciar al Rafo, Casa de Insolvență Transilvania, nici acționarul majoritar –
a precizat Ion Marian – nu au interesul introducerii acestei societăți în
faliment, ci optează pentru găsirea unui investitor care ar putea prelua
rafinăria”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu