vineri, 9 septembrie 2016

Marți se anunță o zi fierbinte la Rafo



Marți, 13 septembrie, Consiliul de Administrație (CA) al societății Rafo Onești se va întruni și va emite unele hotărâri care să conducă la ieșirea din blocajul achitării drepturilor salariale, instalat de la începutul acestui an. Vestea a fost dată salariaților de Igor Rohlin, membru al CA, care a stat din nou de vorbă cu rafinorii.

Tot marți, salariații se vor aduna din nou în fața pavilionului administrativ al rafinăriei, așa cum au procedat și pe 5 și pe 7 septembrie, dar când au fost într-un număr mai mic. Ei s-au declarat acum hotărâți să nu plece acasă până când administrația nu le va spune când și cum își vor încasa lefurile restante, dar și cum va rupe legatura angajați-angajator, cu respectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, dacă nu mai există nicio garanție cu privire la continuarea activității Rafo.
Încă de miercuri, 7 septembrie – a mai precizat Igor Rohlin - Consiliul de Administrație a emis o nouă adresă către acționarul majoritar și i-a solicitat imperativ să achite obligațiile salariale restante, dar și un program pe care îl va urma Rafo în viitorul apropiat.
 „Până astăzi – spun salariații -, noi nu știm cine sunt actualii investitori, de ce au preluat Rafo și ce interese au. Constatăm că acești acționari s-au rupt total de Rafo și nu mai răspund la nicio adresă emisă de sindicat sau de fostul proprietar al rafinăriei, Petrochemical Holding. Doar din când în când mai vorbesc, telefonic, numai cu doi membri din CA”.
Salariații au deschis deja un proces în instanță cu privire la neachitarea drepturilor salariale, dar vacanța magistaților a împiedicat, până acum, fixarea primului termen de judecată. ~n plus, Sindicatul Rafinorul a sesizat Inspectoratul Teritorial al Muncii cu situația salariaților, dar și Ministerul Justiției. Acesta din urmă a remis sesizarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, care este îndrituit să o rezolve.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu