Centrul județean Bacău al APIA |
Pentru
a intra în posesia rentei viagere cuvenite pentru anul 2015, rentierii trebuie să se prezinte până la 31 august 2016, inclusiv, la sediul Centrului
județean din Bacău al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru
Agricultură (APIA), în vederea vizării carnetelor de rentier.
Pentru vizarea carnetului, rentierul
agricol se poate prezenta personal sau prin mandatar/curator/ tutore, în baza
unei procuri autentice/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi
irevocabilă.
De asemenea, rentierul
agricol/mandatarul/curatorul/tutorele trebuie să prezinte următoarele documente:
carnetul de rentier agricol, contractul/contractele de arendare, actul de
identitate în original al rentierului
agricol/mandatarului/curatorului/tutorelui, documentul coordonate bancare
(opţional/recomandat) și decizia de la comisia de expertiză medicală
actualizată (acolo unde este cazul), pentru gradele de invaliditate I şi II
(dacă decizia nu prevede că dosarul este nerevizuibil), în original şi în
copie.
Renta viageră
agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului
rentierului, renta datorată acestuia în anul 2015 poate fi încasată de moştenitorii
săi, doar dacă până la 31 august 2016 moştenitorii vor depune la Centrul
judeţean al APIA carnetul
de rentier al defunctului (obligatoriu), certificatul de deces (original şi
copie), actul de succesiune (certificat de moştenitor sau
certificat de calitate de moştenitor, certificat de legatar, hotărâre
judecătorească de succesiune investită cu formula ,,definitivă şi irevocabilă” (original şi
copie), B.I/C.I./paşaportul moştenitorului (original şi copie),
împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi
moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată
rentierului (original), precum şi un extras de cont pe numele solicitantului.
Prezenţa anuală a
rentierilor la sediul Centrului Județean al APIA Bacău pentru vizarea carnetelor de
rentier agricol este o condiţie esenţială pentru a beneficia de
renta cuvenită aferentă anului 2015.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu