Placheta de lemn oferită cadou de Comitetul Orășenesc Moinești
al Partidului Comunist Român cuplului Ceaușescu la aniversarea a 20 de ani de
când se afla la conducere Nicolae Ceaușescu a fost scoasă la licitație.
Placheta, care este însoțită de un certificat emis de Regia Autonomă Administrația
Patrimoniului Protocolului de Stat și care măsoară 31,5 pe 46 cm,
va fi vândută
pe 19 aprilie la o licitație organizată de Artmark la Palatul Cesianu-Racoviță, din București, pentru un preț care
pleacă de la 120 de euro.
Licitația, intitulată „Epoca de
aur”, care are în catalog 153 de obiecte, invită publicul să-și amintească de
gustul primului Ci-Co, de mândria primului costum de Șoim al Patriei, de prima
zi în care cei mai în vârstă au purtat uniforma școlară, de aventurile din
filmul „Haiducii lui Șaptecai”, de independența dată de primul pachet de țigări
Tractor, de visul unui loz în plic câștigător sau chiar de încurajatorul Iliuță
Pronosport. Este o licitație care își propune să redea o imagine realistă a vieții
cotidiene a poporului, în paralel cu cea a cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu,
pentru că unele dintre lucrurile scoase la licitație sunt obiecte personale,
cadouri diplomatice, trofee de vânătoare sau fotografii care invită publicul chiar
în intimitatea cuplului dictatorial.
Petru DONE, jurnalist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - petrudone@yahoo.fr
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu