Președintele Lions Clubs International (LCI), dr. Jitsuhiro Yamada, se va
afla, în perioada 9 -12 aprilie, într-o scurtă vizită oficială în România și se
va întâlni cu reprezentanții cluburilor din țara noastră, între care activează și
cele trei cluburi din județul Bacău, Lions Club Moldova, Lions Club Sf.
Gheorghe și Lions Club Comănești. „Acesta este un eveniment special și unic
până acum în viața districtului nostru” – a apreciat István Dávid,
guvernatorul Districtului 124 România al LIC.
Jitsuhiro Yamada va vizita, între altele, Castelul Peleș, va avea o întâlnire
cu primarul Brașovului, va vizita municipiul Ploiești și va fi primit la Parlamentul
României de președintele Camerei Deputaților.
În România, cluburile Lions ființează din anul 1990 și formează Districtul
124, iar Lions Club Moldova este unul dintre primele cluburi înființate.
Membrii acestor asociații sunt barbați și femei, oameni de o moralitate ireproșabilă
și cu poziții sociale stabile, care aderă în mod benevol la organizație și
acceptă să ofere o parte din timpul și energia lor pentru ajutorarea celor aflați
în nevoie. Deviza mișcării lionistice este, de altfel, „We Serve” (Noi servim).
Jitsuhiro Yamada este medic neurochirurg și membru Lions din anul 1985, în
Japonia. Este, de asemenea, președinte al mai multor organizații profesionale
medicale și foarte activ în domeniul relațiilor internaționale.
LIC este cea mai mare organizație
de servicii prin voluntariat din lume, reprezentată în peste 200 de țări de 842
de districte cu peste 45.000 de cluburi și peste 1.300.000 de membri. În anul
1954, Lions Club International a devenit membru fondator cu statut de țară al ONU, iar Ziua Lions se sărbătorește anual la
New York și Viena.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu