sâmbătă, 26 martie 2016

Expoziție de ouă încondeiate la Catedrala Petru și Pavel


Asociația Cultural-Sportivă Înfrățirea, din Ghimeș Făget, face de Paștele sărbătorit în aceste zile de creștinii romano-catolici în Bacău, dar și tuturor băcăuanilor iubitori de frumos, un dar special. Asociația a expus pe platoul din fața Catedralei „Petru și Pavel” o parte din cele aproape 700 de exponate care s-au strâns la prima ediție a concursului de încondeiere de ouă organizat în Ghimeș Făget. Ouăle roșii au fost prezentate vizitatorilor de un grup de copii îmbrăcați în costume populare tradiționale din zona Ghimeș. Expoziția a transformat platoul catedralei într-o veritabilă grădină de flori. Organizatorii ei au oferit publicului și ocazia de a cumpăra ouă încondeiate, suma strânsă fiind dedicată achiziționării unei pianine pentru școala din Ghimeș.

Citiți mai multe în secțiunea ASOCIAȚII

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu