luni, 1 februarie 2016

Tutun pe țeava de eșapament



„Mai sunt 43 de zile până când legea antifumat va intra în vigoare” – mi-a spus, sâmbătă seara, pe un ton victorios-ciudos un fumător care savura o țigară într-un local, dar nu în sala principală, ci undeva pe un hol. Am zâmbit a râde – cum ar fi spus Sadoveanu, de ce să-i stric omului inima bucurându-mă pe șleau de măsura luată categoric în folosul nostru, al nefumătorilor, dar și în folosul lor, al celor care duhănesc, la câte grozăvii se spune că face mahorca prin corpul uman. Cu sau fără cele 45 de zile până intră legea în vigoare societatea va scăpa de un smog atât de greu. Numai că m-a pus pe gânduri tot o remarcă a prietenului meu fumător: lasă - zicea el -, că la noi orice minune ține numai trei zile. Adică în pumn, ca soldații în tranșee, prin budă, ca elevii, pe sub masă ca alții, fumătorii tot vor mai duhăni la fața locului, pentru că dacă afară va fi un cancer de ger, cine se va încumeta să stea acolo preț de o țigară? Vorba ceea, pe așa vreme, nici câinele nu-l dai afară.

Citește mai multe în secțiunea SĂNĂTATE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu