Membrii
Lions Club Sf. Gheorghe, din Bacău, au ajuns, duminică, 6 noiembrie, de Moș
Nicolae, în Satul Seniorilor Milly, din Buhuși, încărcați cu daruri. Clubul a
procurat, pentru persoanele vâstnice asistate în acest complex rezidențial un monitor
multiparametri, eficient și necesar pentru intervenție medicală rapidă, o masă
de kinetoterapie, dar și obiecte de îmbrăcăminte pentru persoanele asistate. „Am făcut
un mic efort să facem o astfel de donație – a spus președintele în exercițiu al
clubului, Ioan Catană - și i-am asigurat că vom reveni aici și cu alte
prilejuri, pentru a fi mereu aproape de ei”.
Deviza sub care activează membrii Lions Clubs din toată
lumea este „We serv” (Noi servim), iar acțiunile sunt îndreptate spre diferite
comunități sau spre oamenii care au nevoie de sprijin, inclusiv pentru a-și menține
sănătatea.
„Membrii clubului din Bacău – a spus Elena Năstac, coordonator al complexului
rezidențial din Buhuși – ne arată că le pasă de persoanele asistate de noi,
ceea ce este un mare lucru. Le mulțumim pentru donațiile făcute, care ne ajută
să avem un nivel profesional și de recuperare mai mare. Le mulțumim și în
numele Fundația pentru Sprijin Comunitar Bacău, care administrează acest complex, și sperăm
într-o colaborare puternică în viitor”.
Satul Seniorilor este un concept inedit de complex
rezidențial pentru bătrânii care au nevoie de un loc liniștit în care să se
retragă. Dispune de o curte mare care adăpostește o grădină de legume, o livadă
și un iaz cu pește. În acest fel, beneficiarii complexului se simt acolo ca
într-un autentic sat tradițional românesc, unde au la dispoziție atât facilități
medicale, cât și de petrecere a timpului liber.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu