luni, 16 noiembrie 2015

Șase nominalizări băcăuane în concursul „Campionii Regio”



Ambulatoriul Spitalului din Moinești
a fost modernizat cu fonduri Regio

Municipiile Onești și Moinești, reabilitarea drumului județean 252 Huruiești-Găiceana-Parincea – Bibirești-Buhoci, modernizarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Municipal de Uregnță Moinești, Centrul de zi „Dominic Savio” – Fundația Sf. Ioan Bosco Bacău și reabilitarea Școlii cu clasele I – VIII „George Călinescu” din Onești au fost înscrise de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în concursul pentru desemnarea „campionilor în accesarea de fonduri europene prin Programul Operațional Regional – Regio.
Chestionarul concursului dă posibilitatea de fi aleși „campionii” din toată Regiunea Nord-Est, din domenii intitulate, sugestiv, „Cel mai mândru oraș, prin Regio transformat”, „Drumurile noastre toate”, „Însănătoșire grabnică”, „Din grijă pentru oameni”, „Școala te face om, Regio îți face școala”, „Antreprenor dezvoltator”, „Mic întreprinzător, dar cu ambiții mari”, „Din ruine strălucire”, „Bucuroși de oaspeți”, „Cea mai activă UAT”, „Cea mai inovativă societate”, „Cea mai eficientă ONG” și „Cel mai de succes parteneriat”.
Organizatorii concursului susțin că au mizat pe o oportunitate inedită, aceea de a desemna investiția din regiune care a impresionat cel mai mult și a convins că fondurile europene pot schimba ceva în mod real în comunitățile în care trăim.
Rezultatele concursului vor fi făcute publice la Conferința regională Regio „Investițiile pentru dezvoltare locală continuă”, care va avea loc pe 25 noiembrie, la Piatra Neamț.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu