duminică, 22 noiembrie 2015

Lions Club Moldova a decernat premiile în concursul „Afișe pentru Pace”



Lions Club Moldova Bacău a acordat, la sfârșitul săptămânii trecute, premiile ediției 2015 a concursului „Afișe pentru Pace”. Concursul, în faza lui locală, a fost organizat, ca în fiecare an, la Colegiul Național de Artă „George Apostu” și a reunit elevi din clasele a V-a și a VI-a (cu vârste între 11 și 13 ani, conform regulamentului internațional). Premianții ediției din acest an au fost Maria Katerina Mateiu - premiul I, Georgia Rafaela Șerban - premiul al II-lea, Dalia Georgiana Olaru - premiul al III-lea și Diana Alexandra Andrei - mențiune. Elevii au fost îndrumați de profesorii Ioan Lăzureanu și Luminița Radu. Lions Club Moldova a acordat, însă, diplome de participare tuturor participanților.
Lucrarea distinsă cu premiul I a fost prezentată, alături de alte 70 de lucrări de la toate cluburile Lions din țară, la Convenția Districtului 124 România al Lions Clubs International, care a avut loc recent la Sighișoara.
Tema concursului din acest an a fost „Share Peace” (Acțiuni pentru Pace), iar criteriile pentru selecționarea celor mai bune lucrări au fost originalitatea, meritul artistic și expresia temei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu