miercuri, 14 octombrie 2015

Zonele defavorizate nu mai atrag bani europeni prin Programul Regio



  • UE pune accent pe dezvoltarea centrelor urbane, pe zonele de competitivitate și pe proiecte înscrise în strategii de dezvoltare

Vasile Asandei
Programul Operațional Regional (Regio) 2014 – 2020 schimbă aproape radical viziunea alocării de fonduri europene unor proiecte de dezvoltare, deși va continua să finațeze investițiile din perioada programului 2007 – 2013. „Toate proiectele care vor fi acceptate la finanțare – ne-a declarat directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei - trebuie să facă parte dintr-o strategie de dezvoltare. De asemenea, Uniunea Europeană (UE) pune accent pe zona de competitivitate și se insistă pe alocarea de finanțări importante pentru centrele urbane. Conceptul conform căruia trebuie să finanțăm zonele defavorizate este deja depășit. Se consideră că a finanța, a stimula, a sprijini centre urbane puternice aduce dezvoltare și zonelor din jur. Astfel, vor primi finanțare toate reședințele de județ, pe proiecte integrate în strategii. De asemenea, se accordă atenție proiectelor de eficiență energetică. Pe Axa 3 a programului sunt finanțate toate acțiunile care vor conduce la reducerea consumului de energie, la obținerea de energie verde etc.”

Transferul tehnlogic este o prioritate

Precizările au fost făcute la Caravana Regio, de la Suceava
În Regiunea Nord-Est, aproximativ 30,7 milioane de euro vor fi alocați pentru centrele de transfer tehnologic, o noutate față de programul anterior, iar 99,2 milioane de euro pentru a sprijini IMM-urile să devină mai competitive. Municipiile reședință de județ vor avea o axă prioritară dedicată, Axa 4 - Dezvoltare urbană, conturată în ideea fructificării Strategiilor integrate de dezvoltare urbană, cu o alocare financiară de 206 milioane de euro. Orașele mici și mijlocii vor putea finanța activități similare prin Axele 3, 5 și 10. În plus, se vor finanța investiții în educația preșcolară (creșe și grădinițe) și în cea universitară.

Dezvoltarea locală stă în responsabilitatea comunității

O altă noutate a programului o reprezintă conceptul de Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității locale (CLLD), pentru care sunt alocate fonduri în valoare de 14,9 milioane de euro la nivel regional. CLLD vizează proiecte pentru comunitățile marginalizate: investiții în infrastructura de sănătate, educație, servicii sociale, locuințe sociale, activități de economie socială sau amenajarea spațiului urban degradat.
Și suma alocată regiunii este substanțial mai mare față de fostul program – a precizat Vasile Asandei. Este aproape dublă, de  peste un miliard de euro. Nu sunt încă lansate licitațiile pentru nicio axă a programului. Sunt doar câteva ghiduri în consultare publică. Dar, toate informațiile vor fi disponibile pe site-urile noastre, ale ADR Nord-Est și Ministerului Dezvoltării Regionale”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu