miercuri, 21 octombrie 2015

Piața de capital își ia adio de la Piața Rasdaq



Joi, 22 octombrie, este ultima zi de tranzacționare pe piața Rasdaq și pe segmentul Nelistate ale Bursei de Valori București. Bursa a anunțat, însă, că va fi asigurat intervalul necesar decontării tuturor tranzacțiilor până la data de 26 octombrie, care va fi ultima zi oficială a pieței Rasdaq și a segmentului Nelistate. Conform Legii 151/2014 pentru clarificarea statutului pieței Rasdaq, activitatea acestei piețe și a segmentului Nelistate încetează de drept la 12 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Dintre cele 15 societăți comerciale băcăuane care mai erau listate la Bursa de Valori, pe piața Rasdaq, câteva au optat deja pentru piața AeRO, noua versiune a pieței alternative a Bursei.
Bursa de Valori București administrează piețe de acțiuni, obligațiuni și alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative și furnizează o gamă variată de servicii participanților la piețele financiare. Bursa de Valori București este o companie listată pe propria piață din 2010.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu