vineri, 5 iunie 2015

CERT - primul proiect de infrastructură pentru tineret şi voluntariat din Buhuşi



Asociaţia ,,Există o șansă” lansează, sâmbătă, 6 iunie, primul proiect de infrastructură pentru tineret şi voluntariat din Buhuşi, „CERT, o şansă pentru tine! – Centrul de Resurse pentru Tineret”. Evenimentul va avea loc la sediul asociației și va fi marcat printr-o conferinţă de presă, de la ora 11,30, după slujba de sfinţire a Centrului de Resurse pentru Tineret.
Proiectul are o valoare de 38, 864 de euro și este finanţat prin Programul Fondul ONG în România. Obiectivul general al proiectului vizează consolidarea bazei de voluntari ai Asociaţiei ,,Există o șansă” şi încurajarea participării tinerilor la iniţierea şi dezvoltarea politicilor publice locale de tineret. Astfel, pe toată perioada celor 12 luni de finanţare a proiectului se urmăreşte creşterea gradului de implicare a tinerilor în comunitate, prin atingerea a două obiective specifice

  • Infiinţarea Centrului de Resurse pentru Tineret –CERT în Buhuşi - structură sustenabilă pentru dezvoltarea iniţiativelor menite să faciliteze cetăţenia activă  şi implicarea responsabilă a tinerilor în viaţa comunităţii - ca raspuns la lipsa alternativelor  de  implicare  a  tinerilor  şi  spaţiilor  adecvate  petrecerii timpului liber;
  • Dezvoltarea unui numar de 10 iniţiative menite să faciliteze asumarea unui rol activ al tinerilor în viaţa publică din oraşul Buhuşi, cu participarea directă a unui numar de 30 de voluntari, 100 de copii şi tineri (ateliere tematice , sesiuni de dezbateri , foscus grupuri, sondaj de opinie, spectacol de traditii , campanie de advocacy, întalniri cu decidenţii, cursuri de formare, vizite la centre de voluntariat din Iaşi şi  Cluj).

Proiectul creşte numărul oportunităţilor de implicare a tinerilor şi creează cadrul de dezvoltare de coaliţii şi parteneriate pentru înfiinţarea reţelei CERT - Coaching pentru Eficientizarea Reţelelor de Tineret din şcoli - mijloc de extindere a colaborărilor şi schimbului de experienţă la nivel regional şi naţional, într-o primă etapă şi, ulterior, la nivel internaţional.
Asociașia „Există o șansă” este o organizaţie non-profit din Buhuşi, care are ca scop dezvoltarea unei oferte de alternative și soluții pentru o viață mai bună, prin promovarea drepturilor și capacităților persoanelor cu risc de marginalizare și excludere socială.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu